Investițiile în Sectorul 1 sunt blocate!

Facebook/ primaria sector 1

„Investițiile în Sectorul 1 prevăzute pentru anul 2022 sunt în acest moment blocate în Consiliul Local de consilierii PNL și PSD care refuză să pună în discuție proiectul de buget”, susțin consilierii USR. Aceștia consideră că bugetul reprezintă un document esențial pentru întreaga comunitate locală, iar neaprobarea acestuia atrage blocaje de natură financiară asupra întregii activități a administrației publice a Sectorului 1.

Blocajul este la nivelul comisiilor de specialitate care, în mod abuziv, nu transmit avizele cu caracter consultativ, favorabile sau nefavorabile, necesare pentru ca acest proiect de hotărâre să poată fi supus dezbaterii, amendării, modificării și aprobării conform legii. S-a întâmplat de trei ori până acum: 1 februarie, 3 februarie și 10 februarie. Următoarea ședință a Consiliului Local este vineri, 18 februarie.

Proiectul așteaptă avizele Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, impozite şi taxe locale, condusă de consilierul local Dinu Gheorghe (PNL), și al Comisiei de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi patrimoniu, condusă de consilierul local Raluca Haliț (PNL). Ne aflăm în fața unei situații în care consilierii locali practic refuză să-și îndeplinească atribuțiile stabilite de Codul Administrativ.

Menționăm că Primarul Sectorului 1 a invitat, pe 14 ianuarie, la ședința privind dezbaterea și formularea unor eventuale propuneri asupra proiectului de buget toți reprezentanții partidelor politice în Consiliul Local al Sectorului 1 împreună cu reprezentanții aparatului de specialitate al primarului și instituțiilor publice înființate de Consiliul Local Sector 1.

Consilierii USR Sector 1 au declarat ca vor formula plângeri penale împotriva celor doi pentru abuz în serviciu și pentru blocarea activității primăriei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.