Ascultă Radio București FM Live

Un artist excepțional, cornistul german Felix Klieser, invitat la Sala Radio

Un artist excepțional, cornistul german Felix Klieser, invitat la Sala Radio

Articol de bucurestifm, 21 februarie 2022, 17:12

Miercuri, 23 februarie (de la ora 19:00), veți avea ocazia să îl aplaudați pe Felix Klieser pe scena Sălii Radio, într-un concert prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu. Cornistul german va interpreta Concertul nr. 1 în Mi bemol major pentru corn și orchestră semnat de Richard Strauss.

Programul serii mai cuprinde Uvertura în stil italian – Schubert și Harmoniemesse – Haydn, ultima lucrare de mari dimensiuni semnată de compozitorul austriac. Harmoniemesse va fi interpretată la Sala Radio cu participarea Corului Academic Radio (dirijor Ciprian Țuțu) și a soliștilor Ramona Mardare (soprană), Grazziela Frangulea (mezzosoprană), Nicolae Simonov (tenor) și Cristian Coandă (bas).

Un artist excepțional și o poveste de viață impresionantă: tânărul muzician german Felix Klieser interpretează la corn doar cu ajutorul picioarelor sale! Suferind de un handicap locomotor (născut fără brațe), Felix Klieser este astăzi un muzician cu o extraordinară carieră internațională, ca o demonstrație a faptului că talentul, ambiția și pasiunea pot trece peste orice obstacol. La vârsta de 5 ani lua primele lecții de corn, la doar 13 ani devenea student al Universității de Muzică și Teatru din Hanovra și în 2014 primea o prestigioasă distincție în Germania: ECHO Classic Prize – pentru cel mai bun tânăr artist. În același an, și-a publicat autobiografia, cu inedita sa poveste de viață. În 2016 a primit premiul Leonard Bernstein la Festivalul de Muzică Schleswig-Holstein (Germania).

În stagiunea 2020/2021, Felix Klieser a cântat alături de London Mozart Players, Camerata Salzburg, Philharmonisches Kammerorchester Berlin, Orchestra Simfonică din Bournemouth ș.a. Turnee cu ansamblul Chaarts și cu orchestra de cameră Festival Strings Lucerne l-au purtat în Elveția, la Prinzregententheater din München și la Elbphilharmonie din Hamburg. În aceeași perioadă, a fost aplaudat și în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, la București.

În martie 2019, a lansat integrala concertelor pentru corn de Mozart, înregistrată alături de Camerata Salzburg (la casa de discuri Berlin Classics), album aflat în Top 10 al clasamentelor germane de muzică clasică timp de 3 luni. Albumul său de debut – Reveries, cu lucrări pentru corn și pian, a fost lansat în 2013 și a fost urmat în 2015 de Concerte pentru corn, primul CD orchestral al lui Klieser, cu lucrări de Mozart și creații semnate de frații Joseph și Michael Haydn. În septembrie 2017 și-a lansat cel de-al treilea album – Horn Trio, înregistrat împreună cu violonistul Andrej Bielow și pianistul Herbert Schuch la Bayerischer Rundfunk din München.

Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, Nicolae Moldoveanu este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs în lumea artistică internaţională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituţii de învăţământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga), la Conservatorul din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale), apoi la Basel şi Berna şi în cele din urmă la Academia Regală de Muzică din Londra.

Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat de-a lungul anilor se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra de Cameră din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu, iar de English Sinfonia şi London Mozart Players îl leagă colaborări speciale.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio.

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:20

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți

Târgul Meleti, un eveniment dedicat culturii, inspirației și cărților, organizat de către Andreea Halikias, antreprenor, trainer și...

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți
Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:04

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 

Primarul General, Nicușor Dan, a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ultimele detalii în legătură cu organizarea...

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:58

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie

93.605 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – s-au înregistrat în perioada 11 – 17...

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:26

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională

Aeronavele F-35 vor reprezenta, nu doar un simbol al competitivităţii Forţelor Aeriene Române la Marea Neagră, ci şi un element central în...

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:08

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național

Roxana Amarandi, solista trupei E-an-na, a fost invitata matinalului București FM, unde a împărtășit detalii despre noul album al...

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:40

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică într-un mesaj...

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:10

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, derulează operaţiunea „Green-Pass”, pentru verificarea unor locaţii de cazare...

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România