Cred că editura a procedat bine, publicând romanul “Judas Unchained” sub forma volumelor 3 și 4 din “Steaua Pandorei”. Dacă ar fi dat la tipar continuarea primei părți cu titlul original, cititorul abrutizat de așteptare poate că și-ar fi spus “uite o nouă carte scrisă de Peter F. Hamilton! O s-o citesc, dar mai întâi vreau să văd cum se termină Pandora…“ Cel puțin eu așa aș fi făcut…
Ok, deci cum se prezintă continuarea? Păi, vin extratereștrii. Noi am fost la ei cu scopul de a “cerceta”, am aflat mai nimic, în schimb au aflat ei că existăm, așa că acum vin buluc. Și pierdem războiul en fanfare.
Autorul ne chinuie specia până aproape de finalul cărții. Pipăiam cu febrilitate numărul infim de pagini rămase și aproape că îmi pierdusem speranța cum că vom supraviețui. S-a terminat cu umanitatea, îmi spuneam. Gata cu frumusețea munților, mărilor, văilor, florilor, animalelor, gâzelor și ce mai avem. Totul va fi transformat în cenușă radioactivă și nimeni nu-și va mai aminti vreodată de realizările tehnico-științifice ale minților luminate, realizări de care se folosește toată lumea fără a avea habar cine anume le-a inventat.
Dar Hamilton se dovedește a fi un scriitor cu inimă mare, care decide că rasa umană merită să evolueze și în continuare. Mai mult decât atât, oamenii se dovedesc a fi iertători (întotdeauna se întâmplă așa, în cărți și în teorie) și permit rămășițelor agresivei civilizații extraterestre să rămână în existență (ținându-i totuși sub supraveghere constantă și la respect cu lansatoare de particule, armament cuantic, bombe-nova și tot ce am mai produs noi în ultima vreme cu scop defensiv.)
