O mână de oameni ce a supraviețuit războiului nuclear. Câțiva dintre aceștia sunt buni. Corecți, generoși… Iar cei mai mulți sunt răi, perfizi, invidioși, răzbunători sau incompetenți, practic procentul anterior războiului rămâne neschimbat…
Hugh Howey își folosește cartea pe post de jucărie personală. Un uriaș shaker pentru cocteiluri, la propriu, pentru că silozul-adăpost antinuclear în care se petrece aproape toată povestea are exact această formă, un uriaș cilindru de metal, îngropat adânc sub pământ, pe care autorul îl agită din când în când iar cititorul beneficiază de rezultat.
N-am crezut niciodată în eficiența adăposturilor antinucleare. Cât să stea acolo supraviețuitorii? 24110 ani, pănâ când se înjumătățește izotopul de plutoniu 239? Și dacă reziști atât, cum faci cu izotopul de uraniu 235, a cărui perioadă de înjumătățire e de 704 milioane de ani? Există o probabilitate destul de mare să te plictisești așteptând atât de mult…
“Silozul” este totuși o carte SF, și trebuie abordată ca atare. Ba chiar o carte foarte bună, pe care o putem considera un experiment social expus într-o formă literară deosebită. Howey s-a străduit din greu, mergând pe varianta sistemului crowdfunding, să publice această poveste despre un micro-univers închis ermetic, în care focul, apa, confruntările armate și poveștile de dragoste fac parte din viața de zi cu zi.
O lectură foarte potrivită pentru toți cei care au sentimentul că un război nuclear poate fi câștigat, sau că radiațiile nucleare țin cont de configurația granițelor…
