Primăria Sectorului 1 reziliază toate contractele cu companiile rusești

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat, miercuri, că autoritatea locală pe care o conduce reziliază contractele pe care le are încheiate cu companiile ruseşti.

„Reziliem (şi nici nu mai prelungim) toate contractele Primăriei Sectorului 1 cu companiile ruseşti”, a scris Armand pe Facebook.

Primăria Sectorului 1 a deschis, luni, un centru de primire ajutoare pentru refugiaţi în Piaţa Amzei. Totodată, a fost pus la dispoziţie un cont de donaţii pentru sprijinirea persoanelor din Ucraina care s-au adăpostit de război în România.

Edilul Armand anunţa recent că 650 de refugiaţi din Ucraina au fost cazaţi, în noaptea de luni spre marţi, în spaţiile amenajate de Primăria Sectorului 1 în mai multe şcoli.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.