Distribuţia pastilelor de iodură de potasiu la DSP-uri, finalizată în această săptămână
Articol de arionmihaela, 23 martie 2022, 20:14
Distribuţia celor 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu către Direcţiile de Sănătate Publică se va încheia la finalul acestei săptămâni, urmând ca ele să fie distribuite către populaţie şi prin intermediul medicilor de familie, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
El a subliniat că utilizarea acestor pastile se va face doar la recomandarea expresă a autorităţilor, în cazul unui incident nuclear.
„Fabricaţia a fost încheiată de către compania Antibiotice Iaşi. Deja, 20 de milioane din cele 30 de milioane de comprimate produse au ajuns la Direcţiile de Sănătate Publică şi întreaga cantitate va ajunge la nivelul acestora până la sfârşitul acestei săptămâni” , a afirmat Rafila.
El a adăugat că, împreună cu Casa Naţională de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, se realizează o evaluare şi o cartografie a persoanelor pe grupe de vârstă.
Iodura de potasiu nu trebuie luată decât în cazul unei recomandări exprese din partea autorităţilor, într-un anumit moment, în cazul unui incident nuclear.