Trenurile spre Aeroportul Henri Coandă nu vor circula în perioada 28 – 30 martie!
Articol de bucurestifm, 24 martie 2022, 17:17
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, în perioada 28 – 30 martie 2022, în intervalul orar 09:00 – 14:00, personalul feroviar de specialitate desfășoară reviziile bianuale la electromecanismele de macaz și la schimbătoarele de cale pe relația București Nord – Pajura – Mogoșoaia – Aeroport, conform reglementărilor feroviare.
Reviziile bianuale la electromecanismele de macaz și la schimbătoarele de cale se vor desfășura timp de trei zile, în stațiile București Nord, HM Pajura, Mogoșoaia și pe linia de racord spre Aeroport, cu scoaterea de sub tensiune a liniei de contact și închiderea temporară a circulației trenurilor, pe relația București Nord – Pajura – Mogoșoaia – Aeroport, între orele 09:00 – 14:00.
Astfel, în perioada 28 – 30 martie 2022, în intervalul orar 09:00 – 14:00, legătura directă spre și dinspre Aeroportul Internațional Henri Coandă (AIHC) va fi asigurată de Societatea de Transport București Ilfov, care redeschide linia 780 Gara Basarab – Aeroportul Internațional Henri Coandă, pe care vor circula 4 autobuze, în intervalul orar 08:00 – 14:30, cu plecări de la Gara Basarab, respectiv AIHC, la un interval de succedare de 30 de minute:
- plecări de la Gara Basarab în intervalul orar 08:00 – 13:30;
- plecări de la Aeroportul Internațional Henri Coandă (AIHC) în intervalul orar 09:00 – 14:30.
În perioada desfășurării lucrărilor feroviare, respectiv 28 – 30 martie 2022, în intervalul orar 09:00 – 14:00, CFR SA a solicitat celor doi operatori de transport feroviar de călători – CFR Călători și Transferoviar Călători – anularea a 18 curse, din cele 72 prevăzute în orarul zilnic de circulație pe relația București Nord – Aeroport International Henri Coandă București T1, celelalte trenuri respectând programul de circulație stabilit în Mersul Trenurilor.