Superheroyi de Ucraina, de astăzi la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii găzduiește programul SUPERHEROYI de Ucraina, în perioada 28 martie – 23 aprilie 2022. Proiectul constă în crearea unui spațiu prietenos, în care copiii refugiați din Ucraina participă la activități specifice vârstei lor și desfășurate în limba lor maternă.

Timp de o lună, 30 de copii din adăposturi sau din spațiile de cazare puse la dispoziție de bucureșteni vor veni, de luni până vineri între 9.00 si 16.00, pentru activități dedicate vârstelor 3-7+ ani, coordonate de formatori și psihologi specializați în lucrul cu copiii.

La inițiativa Asociației pentru Responsabilitate Socială „Plan B”, Opera Comică pentru Copii pune la dispoziție un spațiu generos și frumos amenajat, în care acești copii să aibă parte de momente de normalitate: să cunoască alți copii ucrainieni, să audă limba lor, să poată fi însoțiți de mama, să participe la ateliere, să se bucure, să se miște în voie, să fie poznași, precauți, temerari, oricum au ei nevoie să fie: superheroyi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.