Ascultă Radio București FM Live

Stagiune dedicată Profesorilor și Discipolilor la Casa Artelor Dinu Lipatti – Ediția a XVI-a!

Articol de , 5 aprilie 2022, 11:40

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită vineri, 8 Aprilie 2022, de la orele 19:00, la cea de-a XVI-a Ediție a Programului CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor şi Discipolilor.

Programul CASA LIPATTI Open Stage oferă tinerelor talente ocazia de a evolua în faţa publicului pe scena care a găzduit evenimente cu personalităţi emblematice ale culturii româneşti și, totodată, să ofere recunoaștere Profesorilor emeriți din domeniul muzicii clasice, chiar în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, unde marele pianist şi compozitor Dinu Lipatti a studiat intens, el însuşi fiind un pedagog talentat şi recunoscut la nivel internaţional.

Invitatul de onoare al acestui eveniment este Prof. Univ. Dr. Emil Vișenescu, clarinetist, dirijor și pedagog la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Născut în 1969 în București, Emil Vișenescu a început studiul clarinetului la Liceul „George Enescu” cu profesorul Gheorghe Vlad. În 1993 a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” sub îndrumarea profesorilor Ion Cudalbu și Valeriu Bărbuceanu.

Și-a continuat studiile urmând mai multe cursuri de specializare atât în România cu Aurelian Octav Popa, Ștefan Korody cât și în Ungaria cu Joszef Balogh și în Germania cu Karl Leister și Walter Boeykens. De asemenea, a obținut diploma de solist de la Școala de Muzică și Teatru din Berna (Elveția) unde a studiat între 2000 și 2002 cu profesorul Ernesto Molinari.

Au urmat studiile doctorale pe care le-a absolvit în 2010 sub îndrumarea conducătorului de doctorat prof. univ. dr. Dorel Pascu Rădulescu. În anul 2007, în calitate de pedagog înființează ansamblul „Clarino” împreună cu studenții săi. Din 2015, a urmat cursuri de dirijat, fiind invitat în această calitate de Filarmonicile din țară. Este membru al ansamblurilor instrumentale „Virtuozii” și „Profil – Sinfonietta” și al trio-ului „Mozaic” și clarinetist în Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București.

Așadar, vineri, 8 aprilie, de la orele 19:00, sunteți așteptați în Salonul de muzică al Casei Lipatti la Recitalul Extraordinar „Pe aripile…vântului…” susținut de discipolii Profesorului Emil Vișenescu: Sebastian Antoneac, Daniel Anton, Daniel Boboc, Poenaru Tudor, Boboc Daniel, Roxana Ion, Claudiu Minea, Dragoș Stancu, Cătălin Păun, membri ai Ansamblului de clarinete al UNMB – „CLARINO”.

În program vor fi incluse piese semnate de Ferenc Farkas, Jacomo Miluccio, Valentin Timaru, Jörg Widmann, Carl Phillipe Emanuel Bach, Béla Kovacs, Henry Purcell, Jan van der Roost.

Conceptul Programului CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune dedicată Profesorilor și Discipolilor la Casa Artelor Dinu Lipatti – Ediția a XVI-a aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti,  instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12. Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.

Radio Bucureşti FM este partener media al evenimentului.

Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 19:52

Vreme deosebit de caldă

La noapte, în Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 9...

Vreme deosebit de caldă
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 18:43

DGPMB-Planul Blocada: 1.370 de sancţiuni aplicate, în valoare de peste 610.000 lei; 143 de permise, reţinute

Poliţiştii Capitalei au aplicat, în perioada 17 – 22 aprilie, în baza planului ”Blocada”, 1.370 de sancţiuni...

DGPMB-Planul Blocada: 1.370 de sancţiuni aplicate, în valoare de peste 610.000 lei; 143 de permise, reţinute
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 17:52

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creştere, în care sunt folosite apeluri...

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 15:59

„Iarmaroc şi negoţ din Bucureştii de odinioară” – o incursiune în istoria târgurilor şi pieţelor capitalei

Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul la vernisajul expoziţiei tematice ‘Iarmaroc şi negoţ din Bucureştii de odinioară‘,...

„Iarmaroc şi negoţ din Bucureştii de odinioară” – o incursiune în istoria târgurilor şi pieţelor capitalei
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 15:12

Ziua Forțelor Terestre Române, marcată prin mai multe evenimente în București!

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că miercuri vor organizate, de Ziua Forţelor Terestre, ceremonii militare la monumentele închinate...

Ziua Forțelor Terestre Române, marcată prin mai multe evenimente în București!
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:41

MAI: 82 de persoane care au condus fără permis s-au ales cu dosar penal în minivacanţa de Paşte

Poliţiştii rutieri au depistat la volan 82 de persoane fără permis de conducere, cărora li s-a întocmit dosar penal, în perioada minivacanţei...

MAI: 82 de persoane care au condus fără permis s-au ales cu dosar penal în minivacanţa de Paşte
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:33

Un motan Norvegian de Pădure născut în România i-a învins pe scandinavi la ei acasă!

Prosecco, un Norvegian de Pădure alb, a dus mai departe tradiția de familie câștigând în acest weekend Cupa Scandinaviei 2025 –...

Un motan Norvegian de Pădure născut în România i-a învins pe scandinavi la ei acasă!
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:16

Trafic restricționat pe Autostrada A1 București – Pitești în urma unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că pe autostrada A1 București – Pitești, kilometrul 17, localitatea Ciorogârla,...

Trafic restricționat pe Autostrada A1 București – Pitești în urma unui accident rutier