Elena Udrea, condamnată definitiv la șase ani de închisoare

arhiva

UPDATE:  Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria și urmează să fie predată autorităților române. Ea a fost dată în urmărire generală, pentru a pune în executare pedeapsa cu închisoarea, după ce nu a fost găsită la domiciliu.

Instanța supremă a respins, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”.

Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi şi este definitivă, astfel încât Elena Udrea va merge la închisoare.

La închisoare va ajunge şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, care are de executat o condamnare de cinci ani, precum şi Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea), care a primit 3 ani cu executare.

Ceilalţi inculpaţi au pedepse cu suspendare: Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) – un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării) – 4 ani cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu (fost director al Companiei Naţionale de Investiţii) – 3 ani cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă (administratorul unei firme) – doi ani şi şase luni cu suspendare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.