Trafic restricționat pe DN 14!
Articol de bucurestifm, 12 aprilie 2022, 09:43
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 14 Mediaș – Sighișoara, localitatea Brateiu, județul Sibiu, conducătorul unui microbuz în care se aflau 12 persoane a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Toate persoanele au ieșit din microbuz, iar în urma impactului au rezultat 5 victime (3 adulți și 2 minori), care au suferit diferite leziuni, toate conștiente, li se acordă îngrijirile medicale necesare.
Circulația rutieră este restricționată pe sensul de mers Sighișoara – Mediaș, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.
Se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor comiterii evenimentului rutier.