ATP şi WTA critică decizia organizatorilor de la Wimbledon de a interzice prezenţa jucătorilor din Rusia şi Belarus
Articol de , 21 aprilie 2022, 19:48
Conducerile circuitelor profesioniste de tenis ATP şi WTA, au criticat decizia organizatorilor de la Wimbledon de la interzice prezenţa jucătorilor din Rusia şi Belarus la turneul de Mare Şlem pe iarbă din această vară, ca urmare a invaziei armate ruse în Ucraina, informează Reuters.
Cele două organizaţii consideră că această hotărâre a responsabililor All England Lawn Tennis Club, ar putea crea ,,un precedent dăunător pentru tenis”, fiind pentru prima oară când jucătorii sunt interzişi pe bază de naţionalitate, lucru care nu s-a mai întâmplat din perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, când jucătorii din Germania şi Japonia au fost excluşi.
,,Decizia unilaterală a celor de la Wimbledon şi a Federaţiei engleze de tenis de a exclude jucătorii din Rusia şi Belarus de la turneele britanice din acest an este nedreaptă şi are potenţialul de a crea un precedent dăunător pentru tenis. Discriminarea bazată pe naţionalitate constituie, de asemenea, o încălcare a acordului nostru cu cei de la Wimbledon, care prevede că acceptarea jucătorilor se bazează exclusiv pe clasamentele ATP”, precizează responsabilii circuitului masculin de tenis într-un comunicat.
Conducerea circuitului feminin s-a declarat la rândul ei ,,dezamăgită” de decizia oficialilor de la Wimbledon, subliniind că ,,un principiu fundamental al WTA este că sportivii individuali, pot participa la evenimentele de tenis profesionist pe baza meritelor şi fără nicio formă de discriminare”.
All England Lawn Tennis Club, organizatorul turneului de la Wimbledon, a anunţat miercuri excluderea jucătorilor din Rusia şi Belarus de la ediţia din acest an, în urma invaziei din Ucraina.
,,În circumstanţele unei agresiuni militare nejustificate şi fără precedent, ar fi inacceptabil ca regimul rus să obţină vreun beneficiu din participarea jucătorilor ruşi sau belaruşi. De aceea intenţionăm, cu profund regret, să respingem înscrierea jucătorilor din Rusia şi Belarus la Wimbledon”, a precizat organizatorul turneului de la Wimbledon într-un comunicat.