”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris…”
Nici frumoasă și nici cinstită pare să nu mai fie.
După ce ne-am luat viața pe cont propriu, după 1989, am semnat și declinul cărții.
Oamenii nu mai citesc și, din păcate, nu-i mai îndeamnă nimeni să o facă.
Sâmbătă serbăm ziua internațională a cărții și a dreptului de autor.
Pare că nu mai avem cui să spunem ”La mulți ani!”, crede Mihai Mitrică, director executiv al Asociației editorilor din România.
”Cartea este într-o căderea continuă, din cauza neimplicării și chiar a sabotajului din partea autorităților. A fost o luptă de supraviețuire în acești 2 ani și s-a desfășurat în lipsa crasă a măsurilor. Alte state au avut măsuri de sprijinire: s-a stimulat implicarea bibliotecilor. Din 2012, nu s-a mai făcut nicio licitație pentru cărți, în bibliotecile publice. Noi am pus la dispoziție studii care arătau cum au gestionat alte state acest sector al culturii scrise”.
Pandemia a mai adus o bilă neagră.
Deși, am fi putut crede că statul în casă ne-a îndemnat la citit.
”Cel mai mare lanț de librării a sistat plățile. Ulterior, la editurile mici au realizat că o echipa mică nu e suficient. Nu s-au putut mișca repede, să mute stocul de carte în online. Creșterea a fost doar pentru cine s-a mișcat la timp. La Bookfest văd suprafețe mai mici. Cei mici au fost loviți cel mai mult”.
În pandemie au citit mai mult tot cei care iubesc cartea, de fel.
Sunt puțini iar noi, ca țară, suntem pe un rușinos ultim loc.
”Piața de carte este pe umerii a 1,3 milioane de oameni. În pandemie au consumat mai mult. Sunt oameni dornici să citească. Din lipsa autorităților, nu am avut o creștere. Dar e greu când se pierd pe drum o treime de copii care intră în clasa întâi, e greu să ai o generație de cititori maturi. Suntem pe ultimul loc în Europa și se pare că ne place”.
Autoritățile au fost surde și la acest capitol; la strigătele oamenilor care scriu și care citesc.
”În România este imposibil să trăiești din scris. Fiecare se descurcă pe cont propriu. Nici instituția agentului literar nu s-a dezvoltat. La începutul anilor 90, trebuia să profesionalizăm forțat piața. În Germania este o piață de carte de 9 miliarde de euro, anual. Germanii chiar citesc și asta se vede și în calitatea serviciilor publice. Ei au păstrat un model antebelic”.
Luminița de la capătul tunelului este stinsă.
Pare târziu să mai salvăm ceva din cultura scrisă.
”Nu se mai poate face nimic. Pentru că vom lucra cu același gen de personalități. Avem un PNRR care nu include cuvântul carte. Bibliotecile școlare sunt lăsate în paragină. La țară, nu există alte posibilități de a procura cărți. Bibliotecile trebuie să existe însă se desființează, deși e o lege care interzice asta, pentru a proteja patrimoniul cultural”.
Educația ne învață, printre multe altele, și dragostea de carte.
Iar educația a rămas doar o definiție de dicționar.
”Cartea era așezată foarte sus în reperele din sistemul educațional. Acum nu mai avem dascăli care să fie atât de apropiați de carte. Mulți au ales ca refugiu sistemul educațional. Continuăm să apreciem vârfurile olimpice pe care le mai dă această țară. Dar ratăm mulți elevi, tocmai pentru că nu există licărirea de depistare a talentelor, în ochii profesorilor. În lipsa implicării ministerului educației, piața de carte nu va crește pentru că nu va avea cititori”.
