Autoritățile au stabilit cauza incidentului de la telescaunul din Vatra Dornei!
Articol de bucurestifm, 25 aprilie 2022, 13:21
Incidentul din prima zi de Paște, când aproximativ 50 de persoane au rămas blocate în telescaun, timp de câteva ore, a fost cauzat de un şofer care a intrat cu maşina într-o zonă interzisă traficului rutier şi a lovit un scaun al instalației pe cablu, spune reprezentantul SC Telescaun Vatra Dornei Paul Boncheş.
El a relatat cum s-a petrecut incidentul de ieri, mesajul fiind postat pe pagina de Facebook a Salvamont Vatra Dornei.
Nu au fost înregistrate victime în urma acestui incident. ”La începutul acțiunii de coborâre a turiștilor au avut prioritate un minor și o persoană diabetică, de aceeași atenție sporită beneficiind toate persoanele blocate”, a mai precizat reprezentantul SC Telescaun Vatra Dornei, Paul Boncheş.
Turiștii au primit contravaloarea biletului înapoi, iar din discuțiile avute, se pare că nu vor fi plângeri depuse din partea lor.
Boncheş mai spune că urmează un raport din partea celor de la ISCIR Iași, însă „motivul problemei este clar – un autoturism de teren condus în mod inconştient a provocat evenimentul nedorit”.
Aproximativ 50 de persoane au rămas blocate în telescaun, fiind coborâte după aproximativ 3 ore de intervenție a pompierilor militari şi salvamontiştilor.