Legislație inovatoare privind platformele digitale. Ne privește pe toți!
Articol de Vicentiu Andrei, 4 mai 2022, 10:28
Flavia Durach, lector universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în mediul online, ne prezintă marca reportajelor de calitate: diversitatea surselor de informații!
Are loc o nouă schimbare majoră în domeniul legislației europene și de data aceasta îi privește în mod direct pe toți utilizatorii de internet. Este vorba de adoptarea, la nivelul Uniunii Europene, a Actului Legislativ privind Serviciile Digitale.
Această legislație este „sora” Actului Legislativ privind Piețele Digitale, care a fost adoptat în luna martie, și care se concentra în principal asupra aspectelor economice: măsuri și sancțiuni împotriva practicilor inechitabile, concurenței neloiale și situației de monopol în mediul digital.
Revenind la Actul Legislativ privind Serviciile Digitale, în acest moment reprezentanții statelor membre UE au căzut de acord asupra tuturor prevederilor principale, iar traseul până la votarea în Parlament devine doar o chestiune de formalitate birocratică.
Viitoarea legislație instituie obligații juridice pentru toate serviciile digitale care conectează consumatorii europeni la mediul digital, în funcție de două principii de bază:
- practicile ilegale offline trebuie să devină ilegale și online;
- cu cât este mai mare platforma digitală, cu atât trebuie să fie mai mare responsabilitatea sa socială.
Iată câteva dintre prevederile finale (atât cât a fost dat publicității până acum în comunicatul oficial):
- Măsuri pentru limitarea conținutului ilegal, precum și produselor și serviciilor ilegale;
- Măsuri care să sporească influența societății civile și cetățenilor, în raport cu puterea platformelor, prin:
- Posibilitatea de contesta, inclusiv în instanță, deciziile de moderare luate de către platforme
- Și creșterea accesului comunității de cercetare la date, pentru monitorizarea și înțelegerea riscurilor de pe rețelele sociale;
- Creșterea transparenței cu privire la:
- Modul în care funcționează algoritmii
- trecerea de la recomandări bazate pe profilul utilizatorului, la recomandări în ordine cronologică a postărilor, ceea ce, teoretic, asigură accesul utilizatorului la o varietatea mai mare de conținut.
- interzicerea publicității targetate pe criterii de rasă, etnie, orientare sexuală, religie și interzicerea targetării minorilor;
- platformele de mari dimensiuni trebuie să își adapteze strategiile de răspuns la risc, inclusiv în timpul unor momente de criză, prin
- prevenirea exploatării serviciilor digitale de către terți, în scopuri dăunătoare
- combaterea dezinformării.
Legislația va intra în vigoare la 15 luni de la adoptare, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2024.
Până data viitoare, rămâi cu București FM, sursa mea pentru știri de calitate!
Pentru că suntem bombardați de informații contradictorii, senzaționale, uneori plauzibile, pentru că fiecare dintre noi s-a întâlnit cu fenomenul fake news în social media, pentru că nu știm pe cine să credem, ne-am gândit să o credem pe Flavia Durach, sursa noastră de încredere în ceea ce privește fenomenul dezinformării.
Ascultă-i rubrica „Break the fake! Informare despre dezinformare” în fiecare miercuri pe 98,3 FM de la 09:15, 13:40 și 18:30! Dacă ai pierdut-o, mai ai o șansă, sâmbătă la 09:20 sau duminică la 16:20.