Ascultă Radio București FM Live

„Străzi deschise” revine cu trasee pietonale și noi activități!

„Străzi deschise” revine cu trasee pietonale și noi activități!

Articol de bucurestifm, 12 mai 2022, 10:20

Cel de-al doilea weekend „Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” deschide trasee pietonale pe Calea Victoriei şi Bulevardul Unirii între 14 şi 15 mai şi prezintă, în zone centrale din oraş şi în cartiere, o serie de evenimente outdoor pregătite de teatre, universităţi, biblioteci, centre culturale şi operatori culturali independenţi locali.

Zone pietonale / Străzi deschise 14-15 mai 2022

După un prim weekend cu peste 15.000 de participanţi, zonele care devin pietonale la „Străzi deschise” în weekendul 14-15 mai, între orele 09:00 şi 22:00, sunt:

• Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei
• Bulevardul Unirii între Splaiul Independenţei şi bulevardul Dimitrie Cantemir, respectiv între bulevardul Dimitrie Cantemir şi bulevardul Mircea Vodă;
• Rondul de la Fântâna Zodiac din zona Parcului Carol 1, sector 4

Program artistic / Străzi deschise 14-15 mai 2022

Din programul artistic al celui de-al doilea weekend Străzi deschise fac parte activităţi educative şi matinee pentru copii (între orele 09:00-11:00) şi evenimente de seară (între orele 17:00 – 21:00), printre care spectacole de teatru, dans contemporan, ateliere, instalaţii participative şi concerte în zone centrale din oraş şi în cartiere.

Evenimente pentru copii / Străzi deschise 14-15 mai 2022

Cei mici se pot bucura în weekendul 14-15 mai la „Străzi deschise” de teatru de păpuşi şi ateliere de lectură pregătite de Biblioteca Metropolitană Bucureşti în faţa treptelor Muzeului de Istorie al României (ZONA 1 din programul „Străzi deschise”).

Universitatea Naţională de Arte Bucureşti participă weekendul acesta la „Străzi deschise” cu un atelier de construit o instalaţie spaţială din modul gonflabil şi un atelier de „Pictură pe apă” pentru copiii şi adolescenţii. Atelierele sunt ţinute de reprezentanţi ai Departamentului Pedagogia Artei UNArte pe Calea Victoriei, în zona Parcul Iorga (ZONA 8 din programul „Străzi deschise”).

Evenimente de seară pe Calea Victoriei / Străzi deschise 14-15 mai 2022

Începând cu ora 17:00, mai multe puncte din traseul pietonal de pe Calea Victoriei şi din zone adiacente vor fi activate de o serie de evenimente artistice pregătite de instituţii publice şi operatori culturali privaţi din Bucureşti.

În zona Palatului CEC – Muzeul de Istorie al României (ZONA 1 din programul „Străzi deschise”), UNArte Bucureşti organizează sâmbătă, 14 mai, un workshop cu Mihai Mălaimare, dedicat statuilor vivante.

În zona magazinului Muzica (ZONA 3 din programul „Străzi deschise”), ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti inaugurează instalaţia participativă de pe vitrina magazinului Muzica, iar Asociaţia Delazero prezintă, în ambele zile, de la ora 17:00, spectacole de dans contemporan pe care le va itinera şi în cartiere.

Începând cu ora 19:00, bucureştenii pot asculta sâmbătă, 14 mai, un recital canto – muzică pop susţinut de Vivian Clement, iar duminică, 15 mai, un concert al cursanţilor Şcolii de Artă Bucureşti – Secţia Canto – Muzică uşoară.

Teatrul de Animaţie Ţăndărică dă întâlnire publicului bucureştean în faţa Hotelului Radisson (ZONA 7 harta „Străzi deschise”), unde prezintă în fiecare zi, de la ora 18:00, peste două ore de reprezentaţii de teatru.

Evenimentele de pe traseul pietonal din Calea Victoriei sunt completate cu prezentări de modă pregătite de Departamentul Modă al UNArte programate în fiecare zi de weekend, între orele 17:00 şi 19:00, în zona Parcului Iorga (ZONA 8 din programul „Străzi deschise”).

Evenimente în cartiere / Străzi deschise 14-15 mai 2022

Începând din weekendul 14-15 mai 2022, ediţia din acest an a „Străzilor deschise” extinde programul artistic în afara centrului oraşului şi intenţionează să prezinte activări artistice în toate sectoarele Capitalei, pe parcursul mai multor weekenduri din perioada mai – octombrie 2022.

Astfel, în premieră la „Străzi deschise”, bucureştenii din sectorul 4 se pot bucura, în acest weekend, de un program încărcat de evenimente artistice şi educative în rondul de la Fântâna Zodiac, din zona Parcului Carol I.

Sâmbătă, 14 mai şi duminică, 15 mai, între 10:00 şi 21:00, locuitorii cartierului Parcul Carol sunt invitaţi la spectacole ale Teatrului Evreiesc şi ale Teatrului de Animaţie Ţăndărică, concerte de canto, orgă electronică şi percuţie pregătite de Şcoala de Artă Bucureşti şi un concert al grupului „Adagio” prezentat de Palatul Naţional al Copiilor, recitaluri muzicale şi ateliere pentru copii organizate de CREART, reprezentaţii de dans contemporan susţinute de Asociaţia Delazero şi prezentate de ARCUB, iar Clubul Copiilor Sector 2 prezintă expoziţii de pictură şi momente de dans.

Evenimentul va include și o zonă de street food, standuri cu produse handmade, panouri foto, muzică ambientală și o zonă de relaxare.

Evenimente conexe / Străzi deschise 14-15 mai 2022

Ediţia din acest an „Străzi deschise – Bucureşti, promenadă urbană” include, sub umbrela sa, o serie de evenimente conexe care au loc pe traseele pietonale ale evenimentului şi în zone adiacente.

Astfel, în weekendul 14-15 mai, participanţii la „Străzi deschise” se pot bucura de Street Food Festival pregătit de Gourmet Entertainment în Piaţa Victoriei şi Piaţeta Regelui.

Festivalul Nostalgia prezintă instalaţii de artă stradală pe Calea Victoriei, iar Casa Filipescu Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti aşteaptă vizitatorii cu expoziţii permanente, instalaţii şi expoziţii outdoor.

La sediul Mihail Sadoveanu a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, au loc, în curtea bibliotecii, lansări de carte şi recitaluri de operă, iar expoziţia de fotografie „World Press Photo Romania” poate fi vizitată în Piaţa Universităţii până pe 4 iunie.

Pentru prima dată, Untold Festival vine la Bucureşti cu DJ music spots pe Calea Victoriei, în piaţeta din faţa Teatrului Odeon şi la intersecţia cu strada Lipscani.

Tot în acest weekend, sâmbătă, 14 mai, se redeschid Fântânile Urbane din Piaţa Unirii cu un spectacol multimedia. Fântânile Urbane din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia care vor rula de vineri până duminică, până la începutul lunii octombrie.

Evenimente de Noaptea Muzeelor / 14 mai 2022

Primăria Capitalei împreună cu instituţiile de cultură din Bucureşti aflate în subordine se alătură circuitului celei de-a 18-a ediţii a Nopţii Muzeelor din Bucureşti care va avea loc în acest an pe 14 mai 2022.

Peste 20 de centre culturale, muzee şi case memoriale din oraş îşi deschid porţile şi au pregătit pentru publicul Nopţii Muzeelor tururi ghidate şi un program variat de spectacole de teatru, expoziţii, proiecţii de film şi concerte de jazz, muzică pop, clasică şi medievală.

Primăria Capitalei redevine „Primăria deschisă” de Noaptea Muzeelor şi invită bucureştenii să redescopere palatul de pe bulevardul Regina Elisabeta care găzduieşte sediul Primăriei.

Pentru ediţia din acest an a Nopţii Europene a Muzeelor, Primăria Capitalei a pregătit, de asemenea, o instalaţie video şi o proiecţie de film despre Bucureşti, precum şi nouă expoziţii despre oraşul trecut şi prezent, ce aduc în discuţie patrimoniul bucureştean, prezintă idei de regenerare urbană şi platforme prin care locuitorii se pot implica activ în problemele comunităţii.

Programul complet al weekendului 14-15 mai 2022 „Străzi deschise” este disponibil pe pmb.ro, arcub.ro, creart.ro, proedus.ro.

În perioada 14-15 mai 2022, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, pe strada George Enescu, strada Ştirbei Vodă, Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta.

Traficul pe bulevardul Unirii va fi restricţionat pe segmentul cuprins între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Dimitrie Cantemir, respectiv Bulevardul Unirii, segmentul cuprins între Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Bulevardul Mircea Vodă (sensul spre Piaţa Alba Iulia).

Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Rutele alternative de transport sunt disponibile aici.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol şi Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului.

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 20:03

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară

Universitatea din Bucureşti este, conform ediţiei I a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2025, prima...

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:57

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, un eveniment unic, care îmbină cultura, tradiţiile şi bucuria Crăciunului, va avea loc, în...

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:30

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1

Peste 500 de copii au fost înscrişi de părinţi la cursuri de înot, după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1. Cele mai...

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:54

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!

De mâine până duminică, 24 noiembrie, curtea interioara a Muzeului Naţional al Ţăranului Român adună la un loc meșteri, artizani,...

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:42

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!

𝐌𝐚̂𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐞𝐚𝐫𝐚̆, 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟎𝟎, se aprind luminițele de sărbători și tot atunci, la...

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:59

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO

Este sau nu necesar acest referendum, cum se vor soluționa pe viitor cererile de construire din București, dat fiind numărul redus al angajaților...

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:46

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume

Fumatul pe parcursul vieții poate sa duca, in medie, la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani, potrivit Institutului Național de...

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:31

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman

Situatie fara precdent, la RAR. Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a...

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman