Profesorii sunt la zi cu salariile
Articol de , 16 mai 2022, 19:19
Toate drepturile salariale ale angajaţilor din sistemul de educaţie au fost plătite, a declarat luni ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
,,În urma consultării tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, suntem în măsură să vă informăm că la această oră au fost plătite toate drepturile salariale angajaţilor din sistemul de educaţie”, afirmă Cîmpeanu.
El a reiterat susţinerea pentru o ,,salarizare motivantă” şi pentru plata la timp a tuturor angajaţilor din învăţământ.
,,Ministerul Educaţiei regretă întârzierile înregistrate din cauza unor erori informatice la nivelul unei instituţii care se află în structura altui minister şi reiterează susţinerea pentru o salarizare motivantă şi, evident, pentru plata la timp a tuturor angajaţilor din învăţământ. Fără resurse financiare nu se poate imagina o educaţie în spiritul calităţii şi echităţii”, a mai precizat ministrul Educaţiei.