VIDEO: Uleiurile esențiale – o poveste despre sănătate
Articol de bucurestifm, 23 mai 2022, 15:11
Uleiurile esențiale și aromaterapia: un moft, o simplă modalitate de relaxare, sau o terapie alternativă, cu efecte fizice și psihice demonstrate științific?
Această întrebare împarte lumea în mai multe tabere, unii contestând energic puterea lor vindecătoare, alții mizând pe calitățile terapeutice și efectele de-a dreptul uimitoare, câteodată.
Am vrut să știm ce spun specialiștii despre acest subiect, cei care lucrează cu uleiurile esențiale și cuantifică rezultatele.
Dr.Angela Laur, medic dermatolog și aromaterapeut, a îmbrățișat această specializare după o experiență personală; de 20 de ani, învață, adaugă noi cunoștințe, aplică. Și este gata să împărtășească și celor care vor să învețe, cunoștințele sale.
Diana Dragomir, psiholog, cu competențe în psihoaromaterapie, ne asigura că efectele uleiurilor esențiale asupra stării noastre de bine nu sunt o poveste, ci se bazează pe studii științifice.
Aromaterapia este mult mai mult decât o joacă frumos parfumată; mirosurile ajung direct la creierul nostru și determină răspunsuri care ne schimbă starea, sau chiar ne vindecă!
Despre uleiurile esențiale și efectele lor asupra noastră, în Întâlnirile Capitale cu Ioana Brusten.