Irina Begu ajunge în turul 2 la Roland Garros după un meci maraton cu Jasmine Paolini

Sportiva din Bucureşti s-a calificat în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce a învins-o pe italianca Jasmine Paolini cu 4-6, 6-1, 7-6 (10-5).

Meciul fusese întrerupt din cauza ploii, luni seara, în setul al treilea, la scorul de 4-6, 6-1, 1-0 şi avantaj pentru Begu.

Irina, care avea minge de break în momentul suspendării jocului, s-a desprins la 3-0, apoi a pierdut cinci ghemuri la rând (3-5), însă a reuşit să revină şi să câştige alte trei ghemuri (6-5), iar setul a ajuns în super tiebreak. Irina a fost condusă cu 3-1, a avut apoi 5-3, iar de la 5-5 românca a reuşit să ia cinci puncte la rând şi să încheie conturile (10-5).

Begu are acum 3-1 în meciurile directe cu Paolini, după victoriile din 2019, 7-6 (7), 6-2, în sferturi la Szekesfehervar (Ungaria), şi 2022, 3-6, 6-2, 6-3 în optimi la Melbourne Summer Set 2. Paolini a câştigat în 2019, în optimi la Palermo, cu 6-4, 5-7, 7-6 (4).

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

În turul al doilea, Begu o va înfrunta pe rusoaica Ekaterina Alexandrova cap de serie numărul 30, care a dispus de belgianca Greet Minnen cu 7-5, 6-3.
Begu a câştigat toate cele trei meciuri anterioare cu Alexandrova (27 ani, 31 WTA), cu 6-1, 3-6, 6-1 în 2017 în semifinale la Southsea, cu 4-6, 6-1, 6-2 în 2018 în optimi la Shenzhen, şi cu 7-6 (3), 6-3, în 2021 în primul tur la Cleveland.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.