Pescărușii sunt păsări perfecte și evoluția nu mai este necesară, pentru că întreaga lume le aparține lor. Sunt suveranii mărilor, domnitori peste ținuturi întinse și peste orașe, oamenii le admiră și le invidiază zborul iar celelalte păsări se tem de ei. Pentru pescăruși nu există “altfel”. Fiind păsări perfecte, orice “altfel” este inferior, deci imperfect.
Dar Jonathan este un pescăruș diferit. Este mai mult ca perfectul speciei sale și perfecțiunea celorlalți pare rigidă pentru el iar lumea întreagă este mică. Vrea să zboare mai repede, vrea să vadă ce este mai sus. Pentru el, departe este mult, mult prea aproape. Jonathan trebuie să afle ce se ascunde dincolo de departe, vrea să știe ce este mai sus decât sus.
Toți pescăruși sunt păsări perfecte, identice. Apar în lume, zborul le este sublim, apoi dispar și nimeni nu-și mai amintește de ei, pentru că nu au nume. Atunci când zărești pescăruși, pot fi aceiași de ieri sau pot fi alții, nu există diferențe, toți sunt la fel de perfecți. Toți, în afară de Jonathan.
Citind această neprețuită carte, m-am gândit că Jonathan Livingston nu este un pescăruș de negăsit. Cred că oricine îl poate întâlni, dacă privește atent într-o oglindă.
“Lost On a painted sky Where the clouds are hung For the poet’s eye You may find him If you may find him
There On a distant shore By the wings of dreams
Through an open door You may know him.” *
* Primele versuri din “Be” de Neil Diamond, piesă de pe albumul “Jonathan Livingston Seagull” ce face parte și din coloana sonoră a filmului cu același titlu.
