Ziua Internațională a Medicinei de Urgență, marcată la DSU

Astăzi, la sediul MAI, cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Urgență a avut loc ceremonia de decorare a profesioniștilor din domeniul medicinei de urgență.
Astfel, în semn de recunoștință pentru întreaga activitate depusă în slujba salvării vieții cetățenilor, șeful DSU, dr. Raed Arafat a înmânat ,,Emblema de onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență”, profesioniștilor care activează în cadrul sistemului integrat de urgență și anume, personal din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Inspectoratului General de Aviație al MAI (IGAv), Serviciilor Publice de Ambulanță (SAJ/SABIf), Unităților de Primiri Urgente (UPU/CPU), Salvamont.
Sistemul național integrat de urgență dezvoltat în ani de către DSU, care înglobează toate structurile cu rol în gestionarea situațiilor de urgență și salvării de vieți a demonstrat în timp că numai lucrând împreună, unitar, integrat, obiectivul nostru de căpătâi, de a sprijini, a ajuta și salva oameni, poate da rezultate.
„Deși există încercări de a dezbina ceea ce cu greu a fost creat, DSU, instituția care are atribuții clare din 2014, reglementate prin actele normative aflate în vigoare pe linia asistenței medicale de urgență, va continua să fie un adevărat sprijin atât pentru cetățeni cât și pentru personalul care activează în domeniul complex al urgențelor.
Totodată, activitatea întregului sistem integrat de urgență construit în timp de către DSU cu sprijinul tuturor serviciilor de urgență care îl alcătuiesc va continua să performeze, să evolueze și să ofere cetățenilor un serviciu de calitate”, au transmis  reprezentantii departamentului.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.