FORT: Transportatorii cer Guvernului plafonarea prețurilor la carburanți!
Articol de bucurestifm, 13 iunie 2022, 12:39
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Guvernului României plafonarea preţurilor carburanţilor la tarife maximale după modelul statelor vecine, anunță organizaţia.
„Aceasta este unica soluţie ce se poate aborda pe termen scurt pentru consumatorii persoane fizice şi juridice, până când toţi factorii instituţionali rezolvă dilema sau trilema economică ce a generat fenomenul de la pompe”, se menţionează într-un document al FORT.
Reprezentanţii Federației încurajează persoanele juridice „să susţină prin toate mijloacele legale protestele ce urmează să se desfăşoare la intrarea în staţiile de alimentare din întreaga ţară”.
„Ţări precum Ungaria şi Slovenia, în care politicienii nu invocau stocurile de ţiţei ce ar trebui să ne liniştească pe toţi, aşa cum se întâmpla în urmă cu trei luni în România, au plafonat preţurile carburanţilor pentru consumatorii interni, persoane fizice şi juridice. Ne dorim să aflăm la 3 luni de la acele declaraţii, de la orice oficial al statului român, care este legătura între stocurile invocate şi preţurile de la pompă. Se pare că acest guvern, nu a găsit încă, în trei luni, un specialist care să răspundă întrebării de mai sus”, precizează FORT.
Federația salută și iniţiativa legislativă parlamentară prin care cota TVA aplicată în serviciile publice de transport rutier de pasageri ar urma să scadă la 5% însă, solicită Guvernului ca aceasta să ia forma unei Ordonanţe de urgenţă pentru a putea avea efecte imediate, urmând ulterior să fie transmisă Parlamentului pentru promulgarea prin lege.
„Fără aceste măsuri, atât sectorul transporturilor dar şi celelalte activităţi economice şi sociale se blochează în contextul în care pentru luna iulie au fost deja anunţate, ‘pe surse’, preţuri la pompe cu 3 lei mai mari în medie decât cele actuale”, au mai precizat reprezentanţii transportatorilor rutieri.