Finanțare nerambursabilă de 1 milion de lei pentru proiecte sociale!

Direcția Generală de Asistenţă Socială a Municipiului București (DGASMB) a demarat selecţia publică pentru proiecte cu finanţare nerambursabilă destinată organizaţiilor şi asociaţiilor care acţionează în domeniul social. Suma totală disponibilă pentru anul 2022 este de un milion de lei.

Banii sunt destinați activităţilor nonprofit de interes local, care au ca obiectiv dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale adresate grupurilor vulnerabile, dezavantajate social.

Sunt eligibile pentru finanţare următoarele categorii de proiecte sociale:

  • protecţia victimelor traficului de persoane – servicii rezidenţiale;
  • protecţia victimelor violenţei în familie – servicii rezidenţiale;
  • protecţia persoanelor adulte fără adăpost – servicii rezidenţiale şi/sau de zi;
  • asistenţă şi sprijin umanitar pentru refugiaţi – servicii rezidenţiale şi/sau de zi;
  • campanii de testare voluntară HIV, HVB, HVC, TBC şi altor boli asociate, a persoanelor consumatoare de substanţe/aflate în risc;
  • protecţia copiilor cu dizabilităţi – terapii complementare de integrare senzorială.

Perioada de depunere a proiectelor este 27 iunie – 26 iulie, termenul limită fiind 26 iulie, ora 16:30, urmând ca selecţia acestora să se facă până  pe 3 august.

Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile, precum şi criteriile de atribuire se vor regăsi pe site-ul www.dgas.ro.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.