Restricții de circulație pe A1 București – Pitești!

Arhivă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pentru efectuarea unor lucrări, circulația rutieră va fi restricționată astăzi pe Autostrada A1 București – Pitești, astfel:

– kilometrii 26+900 metri – 27+500 metri, sensul către Pitești, trafic restricționat pe prima bandă pentru reparații asfaltice, în intervalul orar 08:45 – 15:00.

– kilometrii 42 – 44, sensul către Pitești, trafic restricționat între orele 09:30 – 15:00, pentru toaletarea vegetației din zona adiacentă suprafeței carosabile.

Șoferii sunt sfătuiți să ruleze cu prudență sporită în aceste zone, să crească distanța de siguranță între autovehicule, să semnalizeze și să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.