În perioada 20-24 iunie se fac înscrieri la creșele din Sectorul 3
Articol de bucurestifm, 16 iunie 2022, 10:58
Primăria Sectorului 3, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, anunță că în perioada 20-24 iunie, se fac înscrieri la creșele din sector pentru anul școlar 2022-2023.
Înscrierile la creșele din Sectorul 3 se fac exclusiv online prin aplicația existentă pe site-ul www.dgaspc3.ro.
De asemenea, tot pe site se găsesc informații utile despre înscrierea la creșă: ghidul pentru aplicația de înscriere online, calendarul înscrierilor, actele necesare, criteriile de admitere, formulare utile, dar și informații despre creșele din Sectorul 3
Analiza dosarelor de înscriere va fi efectuată pe baza documentelor încărcate în aplicația online. Nu vor fi acceptate completări ulterioare transmise pe adresa de e-mail a instituției în perioada de înscriere.
În urma avizării și aprobării dosarelor de înscriere de către conducerea D.G.A.S.P.C. Sector 3, părinții/reprezentanții legali au obligativitatea de a semna contractul de servicii care reglementează atât drepturile și obligațiile furnizorului de servicii, cât și pe cele ale beneficiarului, urmând să depună următoarele acte:
- Adeverință medicală conform căreia copilul este clinic sănătos și poate intra în colectivitate;
- Fișa de vaccinări a copilului.
Avizul epidemiologic, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unităţii.