Nu cred că există o vârstă a înțelepciunii, cum nu cred că există nici una a inocenței. Cei în vârstă nu sunt toți înțelepți, iar „cine nu are un bătrân, să își cumpere” este doar un proverb desuet, care ar trebui înlocuit cu „cine nu are un înțelept, să caute iute unul, nu contează ce vârstă are”…
Cât despre inocență… Îmi amintesc de colegii mei din școala generală. Unele fete poate că erau inocente, altele chiar erau dar noi, băieții, nu eram. Doar ne prefăceam că suntem. Priviri și chipuri angelice, suflete neprihănite, inventate pe loc și expuse doar atunci când eram prinși că făceam rele…
Spuneam că nu cred că există o vârstă a inocenței, dar știu sigur că fiecare dintre noi avem, din când în când, clipe de inocență. Pentru mine, ultimul astfel de moment de care îmi amintesc a fost atunci când am citit cartea scrisă de Andra Elena Radu. Nici măcar nu a fost inocența mea, eu doar am împrumutat-o de la autoare pe parcursul lecturii.
Poezii. Despre iubire și sinceritate, despre timpul adolescenței și gândul a ceea ce ar fi putut să fie dacă… Și despre cititori, alții sau eu, cei care au fost cândva inocenți, dar oare când s-a mai întâmplat asta, înainte de cartea Andrei?
Nu mai țin minte când s-a mai întâmplat dar nu îmi pare rău, pentru că toate inocențele noastre, pe care le-am avut sau nu, s-au dus să se alăture atâtor alte inocențe strivite, rătăcite sau pierdute, și iată-le acum strălucind împreună, în fiecare pagină din „Suflet rătăcit”.
