Începe FITS 2022!

Sursa foto: FITS

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu începe vineri, 24 iunie.

În cele zece zile de FITS, Ediția 29, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la peste 800 de evenimente în 80 de spații de joc.

În prima zi, dar și la finalul acestei ediții, va avea loc un impresionant show cu drone realizat de echipa EVSKY.
Spectacolul, intitulat #findBEAUTY, constituie o premieră în istoria FITS și înlocuiește celebrele focuri de artificii care au luminat cerul la edițiile anterioare.
„Am ascultat, așa cum facem mereu, vocea comunității sibiene care ne-a sugerat că artificiile sunt o formă de spectacol extrem de populară și apreciată de public, însă nu foarte prietenoasă cu mediul.
Mai mult decât atât, FITS aduce mereu publicului cele mai noi tehnologii puse în slujba artelor spectacolului. Avem VR, avem muzee virtuale și multe altele, astfel că era firesc să facem acest pas de la lumina artificiilor la magia celor 200 de drone din spectacolul #findBEAUTY” – Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS.

Spectacolul EVSKY este inspirat din tema ediției din acest an – FRUMUSEȚE – și preia îndemnul organizatorilor de a găsi Frumusețe în tot ce ne înconjoară, în natură și oameni.

„Conceptul unui spectacol de lumini cu drone pornește de la o idee, apoi sunt desenate pictogramele, iar o echipă de proiectare le traduce în imagini animate. Colaborarea cu FITS include crearea și execuția a două spectacole diferite, precum și punerea la dispoziție a doi piloți UAS și a unei echipe la fața locului.” Mădălin Preda – Creative Director & Project Manager EVSKY.

Dronele EVSTAR sunt construite special pentru acest gen de spectacol. O singură dronă cântărește mai puțin de 500 de grame și poate produce până la 16 milioane de combinații de culori.
Acestea se deosebesc de dronele standard printr-o serie de caracteristici unice, precum sursa puternică de lumină LED sau lipsa camerelor foto și oferă un LED RGB full-color, un mod de zbor inteligent și un sistem de poziționare de înaltă precizie.

Show-ul cu drone este integrat cu un spectacol de lasere și creează un eveniment vizual și auditiv de proporții epice, conceptul muzical fiind semnat de compozitorul Vasile Șirli. Coloana sonoră de excepție care îmbogățește acest spectacol – două monumente ale muzicii universale sub bagheta maestrului Sergiu Celibidache – contribuie la o experiență artistică unică: „Rapsodia română nr. 1” de George Enescu (înregistrarea istorică din 1978) și „Odă bucuriei” de Ludwig van Beethoven.
Din echipa acestui grandios proiect fac parte regizorii Bobi Pricop și Alexandru Condurache.

Dar înainte de orice, FITS înseamnă șansa de a vedea spectacole semnate de mari creatori.

Din prpgramul primei zile fac parte:

”3Surori”, după: „Trei surori” de Anton Chehov, regia: Luk Perceval

”Scaunele” de Eugène Ionesco, regia Gábor Tompa, spectacol realizat la Théâtre national du Luxembourg, cu Patrick Le Mauff și Oana Pellea.

”Domnul Ibrahim și florile din Coran” de și cu Eric Emmanuel Schmitt.

”Femeia mării” de  Henrik Ibsen, spectacol montat de Andriy Zholdak, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova.

”Regele moare” de Eugène Ionesco, producție a Theater in der Josefstadt GmbH

”Iubire”,spectacol conceput și regizat de Pippo Delbono.

O mare parte dintre spectacole pot fi văzute și online, pe baza biletului sau abonamentului achiziționat. În premieră, FITS are un parteneriat cu zona hotelieră din Romania, astfel încât, turiștii aflați pe litoral sau la munte să poată urmări transmisiile online ale festivalului, gratuit,  acolo unde sunt cazați, a explicat Constantin Chiriac, Președintele Festivalului, în emisiunea Spectacol@București.Ro.

FITS 29 aduce și o premieră absolută la nivel mondial: primul spectacol de teatru transmis live pe TikTok!

Este vorba de producția #acedesiguranță@tiktok, în regia lui Bobi Pricop, text de Ionuț Suciu, o coproducție Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul de Nord Satu Mare. Spectacolul este programat la FITS, în sala de la etaj a Teatrului Gong, și, live, pe TikTok, în 3 iulie, ora 16.

Spectacolul regizat de Bobi Pricop întregește o serie de cinci evenimente artistice care vor fi transmise, live, de la FITS, pe platforma TikTok.

Primul dintre acestea este concertul celor de la Puerto Candelaria, evenimentul care inaugurează scena din Piața Mare la această ediție FITS, în 24 iunie. Veniți direct din Medellin, câștigători ai unui Latin Grammy, cei șase ne vor provoca la dans, inclusiv via TikTok, pe muzica unor hituri precum Senderito De Amor sau Amor y Deudas.

Al doilea spectacol este „Prieteni de-o viață”, o coproducție Carré Curieux și Cirque Vivant! (Belgia-Franța) în care artistul Vladimir Couprie și prietena sa Alba, un frumos câine ciobănesc elvețian, ne vor demonstra live cât de frumoasă și amuzantă poate fi relația om-animal, dar și cât de mult contează comunicarea non-verbală. Spectacolul este transmis din Piața Habermann, pe 26 iunie, începând cu ora 20.45.

Cel de-al treilea show transmis live pe TikTok de la FITS 2022 îi aduce pe scena din Piața Mare (dar și pe micile ecrane), de la ora 21, pe columbienii de la AAINJAA cu spectacolul OUKTAPÜNAWAA – o explozie de sunete puternice și energie generate de tobe rituale. Absolut imposibil de stat pe loc!

Probabil cel mai incendiar – la propriu! – dintre cele cinci evenimente transmite live de la FITS pe TikTok este spectacolul austriac „O iubire în flăcări”. Markus Kapeller și Irene Schuberth ne prezintă un spectacol de foc la înălțime: se învârt în aer, ținuți în chingi de foc, cu piese de recuzită create special pentru acest spectacol, totul pe ritmuri muzicale antrenante.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.