Tribunalul București a anulat Planul Urbanistic General al Capitalei
Articol de Alina Neagu, 25 iunie 2022, 17:16
Tribunalul București a anulat hotărârea Consiliului General prin care a fost aprobat Planul Urbanistic General al Capitalei.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Hotărârea Consiliului datează din anul 2000, iar procesul a fost intentat în 2018.
Decizia CGMB avea termen de valabilitate 10 ani, adică până în 2010.
Până la acea dată trebuia elaborat un nou plan, dar documentul a fost prelungit prin mai multe hotărâri de Consiliu General.
În lipsa unui Plan Urbanistic General, primăriile de sector au acţionat după propriile planuri zonale.
Acestea au fost suspendate însă de instanţă, iar o parte au fost anulate pentru că permiteau dezvoltări imobiliare haotice.