Suntem în siguranță în parcuri?
Articol de Mircea Apostolescu, 6 iulie 2022, 14:15
Marți după-amiază, un tei uriaș s-a prăbușit în Parcul Kiseleff. Dată find vremea caniculară, care îi face pe mulți bucureșteni să caute răcoarea parcurilor – de la bunici, până la mame cu copii de diferite vârste sau puști aflați în vacanță – numai printr-o minune nu a fost nimeni rănit.
Bătrânul tei avea, chiar la rădăcină, o scorbură enormă.
Situația nu este unică. În Parcul Cișmigiu, aflat chiar vizavi de Primăria Capitalei există numeroase zone cu potențial de pericol, de la balustrada prăbușit a Podului Mare – la care lucrările se desfășoară încet, încetișor, pe loc și deloc, cum zicea o vorbă veche – până la copaci bătrâni și scorburoși care s-ar putea prăbuși la prima furtună sau chiar în lipsa acesteia.