Străzi deschise, dar care străzi?

Foto: Mircea Apostolescu

Sunt unul dintre cei care merg mult pe jos în București, chiar dacă nu întotdeauna străzile orașului sunt prietenoase cu pietonii, chiar dacă de multe ori mașinile parcate pe trotuare, pe trecerile de pietoni etc, îți blochează calea. Nu doar când ies să alerg, ci și când mă deplasez în timpul zilei, dacă distanța și timpul o permit, merg pe jos.

De aceea, am fost, de la început, de pe vremea lui Sorin Oprescu, un fan declarat al pietonalizării, măcar în week-end-urile de vară, a unor străzi, pentru că oamenii să se poată plimba, să poată sta la o cafea, o bere sau o înghețată, fără zgomotul și poluarea generate de traficul auto. Problema este ce străzi pot fi pietonalizate, fără a da peste cap, totuși, traficul în acest oraș foarte aglomerat.

Calea Victoriei poate fi închisă. Pentru că traficul auto are la dispoziție pentru legătura nord-sud două mari artere paralele – Bulevardul Magheru și hulita dar atât de necesara Buzești – Berzei.

În schimb, în acest week-end, Primăria Sectorului 1 a închis strada Alexandru  Constantinescu, între Piața Domenii și Strada Căpitan Nicolae Drossu.

Și vrea să o închidă și week-end-ul viitor.

Strada Alexandru Constantinescu, fostă Câmpina, este una dintre cele două artere cu dublu sens și cu câte două benzi de circulație pe sens care fac legătura între Bulevardul Ion Mihalache și Șoseaua Kiseleff. Cealaltă stradă cu dublu sens este Arhitect Ion Mincu, dar este departe, în zona Pieței Ion Mihalache. Restul străzilor care asigură această legătură sunt înguste și cu sensuri unice.

Închiderea străzii Alexandru Constantinescu dă peste cap complicatul sistem de sensuri unice din zona Mihalache-Domenii. Iar zona pieței este foarte circulată sâmbăta și duminica, când multă lume din zonă își face cumpărăturile de legume și fructe proaspete.

În plus, dacă pe Calea Victoriei punctele de atracție – cafenele, terase, cofetării, gelaterii etc. sunt numeroase și atrag oamenii din tot orașul, pe Strada Alexandru Constantinescu nu prea se înghesuie lumea să iasă la plimbare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.