Ascultă Radio București FM Live

Arafat: 1.200 de ambulanţe vor fi achiziţionate în perioada care urmează

Arafat: 1.200 de ambulanţe vor fi achiziţionate în perioada care urmează

Articol de arionmihaela, 28 iulie 2022, 14:57

Un număr de 1.200 de ambulanţe vor fi achiziţionate în perioada care urmează, mare parte dintre acestea fiind destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă, a transmis şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a Ambulanţei.

„Pentru că vorbim de evoluţie şi consolidarea sistemului integrat de urgenţă, în perioada care urmează, printr-un proiect derulat prin finanţare europeană (prin IGSU al MAI), 1.200 de ambulanţe vor fi achiziţionate, mare parte dintre acestea fiind destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă. Acestea se vor adăuga celor 821 de ambulanţe deja achiziţionate şi predate în ultimii ani colegilor de la Ambulanţă”, susţine şeful DSU.

Potrivit acestuia, 700 de ambulanţieri şi conducători auto vor intra în perioada următoare într-un program de pregătire în conducere preventivă, cursurile fiind finanţate din fonduri europene.

El susţine că serviciile de Ambulanţă sunt parte a sistemului integrat de urgenţă din România, deci implicit şi parte a sistemului de siguranţă naţională, implicat în salvarea de vieţi omeneşti, fiind alături de celelalte servicii de urgenţă din România.

În opinia sa, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, fiind structura care coordonează operaţional Serviciile de Ambulanţă din România, a făcut paşi concreţi şi palpabili în vederea continuării îndeplinirii obiectivelor propuse încă de la înfiinţare, în 2014, orientate cu precădere pe linie legislativă, dotări, pregătirea personalului de intervenţie etc.

„De-a lungul timpului, o parte din aceste obiective au fost atinse, iar altele sunt în curs de realizare, tocmai în ideea de a creşte din punct de vedere calitativ sistemul de urgenţă.  Totodată, un alt element important din activitatea DSU, cu importanţă în creşterea nivelului de pregătire al personalului din serviciile de ambulanţă, este reprezentat de dezvoltarea noii curricule de formare a programului de atestat pentru asistenţii medicali şi a cursurilor din noua curriculă de formare. Experienţele din ultimii ani, caracterizate prin situaţii de urgenţă complexe şi diverse, ca de exemplu accidente cu victime multiple, incidenţa fenomenelor meteo extreme, pandemie etc., dar şi intervenţia la cazurile zilnice ne-au demonstrat tuturor că doar împreună, acţionând integrat, putem răspunde rapid când comunităţile sunt în pericol”, subliniază şeful DSU.

Arafat aminteşte faptul că un exemplu prin care s-a putut observa legătura strânsă, interdependentă şi interconectată, care există între componentele sistemului integrat de urgenţă s-a evidenţiat mai ales în plină criză sanitară, generată de pandemia de COVID-19, când, atât echipajele SMURD care au responsabilitate pe linia medicinei de urgenţă, cât şi Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă prin pompieri au oferit sprijin permanent SAJ/SABIF, în momente când solicitările de testare a cetăţenilor la domiciliu depăşiseră puterea de acoperire a Serviciilor de Ambulanţă, pe raza Bucureşti-Ilfov şi nu numai, alocând resurse tehnice şi umane.

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:23

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024

Update ora 20:00 – Prezența la vot, la alegerile prezidențiale, a depășit 50%. Până la această oră s-au prezentat la urne 51, 27%...

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 02:37

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit

Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:58

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj pentru bucureșteni, înaintea referendumului local de duminică, 24 noiembrie....

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:09

A murit Marius Bațu

Cântărețul de muzică folk, cunoscut pentru activitatea in cadrul trupei Pasărea Colibri, a decedat la vârsta de 65 de ani. Artistul, care a...

A murit Marius Bațu