#Oficial: 11.696 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2
Articol de arionmihaela, 2 august 2022, 12:31
Un număr de 11.696 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 6.494 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
Conform ministerului, 2.493 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti – 1.697 şi în judeţele Cluj – 612, Timiş – 550, Iaşi – 484, Constanţa – 490, Dolj – 385, Bihor – 377, Braşov – 372.
Rata de infectare înregistrată la 14 zile, la nivel naţional, este de 3,66 cazuri la mia de locuitori. Cea mai mare incidenţă este în Bucureşti – 9,56, urmată de judeţele Cluj – 8,73, Ilfov – 6,77, Constanţa – 6,33, Sibiu – 6,63, Braşov – 6,03, Timiş – 5,79.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.162 teste RT-PCR (3.882 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.280 la cerere) şi 29.684 teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.321.718 de teste RT-PCR şi 10.783.479 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.080.545 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 484 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.