David Popovici, calificat în semifinalele probei de 100 m la Europene, cu un nou record al competiţiei
Articol de bucurestifm, 12 august 2022, 11:05
David Popovici, dublu campion mondial de seniori, s-a calificat în semifinalele probei de 100 m, din cadrul Campionatelor Europene de înot pentru seniori de la Roma, cu cel mai rapid timp din serii.
Popovici a câştigat seria a opta cu 47,20 secunde, nou record al competiţiei continentale, devansându-i pe italienii Alessandro Miresse şi Lorenzo Zazzeri, cu al doilea, respectiv al treilea timp din serii.
George Stoica Constantin, Patrick Dinu şi Mihai Gergely au ratat calificarea în semifinale, unde au acces primii 16.
La 50 m fluture, Victoriţa Alexandra Bogdăneci a realizat al 32-lea timp (28,01secunde) şi a ratat semifinalele.
România este reprezentată de o delegaţie de 11 sportivi, în frunte cu David Popovici, dublu campion mondial. Sportivii români vor participa în probele de înot, sărituri în apă şi sărituri de la mare înălţime.