Ascultă Radio București FM Live

Şoferiţa care a accidentat mortal două fete în zona Andronache, condamnată la 4 ani şi 6 luni închisoare

Şoferiţa care a accidentat mortal două fete în zona Andronache, condamnată la 4 ani şi 6 luni închisoare

Articol de bucurestifm, 12 august 2022, 20:24

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au condamnat-o pe şoferiţa care a accidentat mortal două fete în zona Andronache din Capitală la 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare, însă decizia nu este definitivă.

Potrivit deciziei instanţei, Marcela Leonte a primit 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Cele două pedepse au fost contopite şi, prin aplicarea unui spor, a rezultat 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Pe latură civilă, judecătorii au decis ca SC Asigurare Reasigurare City Insurance SA (companie aflată în faliment) să plătească, prin lichidator judiciar CITR filiala Cluj SPRL, peste 800.000 de euro reprezentând daune morale şi materiale, către şase părţi civile din dosar (membri familiilor celor două fete).

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Pe 27 februarie 2021, Marcela Leonte, în vârstă de 57 de ani, a pierdut controlul maşinii pe care o conducea pe o stradă în zona Andronache din Capitală, a lovit un stâlp, după care maşina a fost proiectată pe trotuar, unde a accidentat mortal o fetiţă de 6 ani şi o fată de 20 ani. Cele două victime au fost transportate de urgenţă la spital, însă nu au mai putut fi salvate.

Imediat după accident, femeia de la volan a fost agresată de rudele fetelor accidentate, fiind transportată şi ea la spital. De asemenea, şi soţul femeii, aflat pe scaunul dreapta de lângă şofer, a fost scos din maşină de mulţimea furioasă şi a fost bătut.

În declaraţia dată la Poliţie, şoferiţa ar fi spus că are permis de conducere de mai multă vreme, însă nu conduce constant şi nu avea experienţă pe o maşină având cutie automată de viteze. În acea zi s-ar fi urcat la volan pentru că soţul ei consumase băuturi alcoolice. La un moment dat, ar fi încurcat pedalele maşinii şi ar fi apăsat pe acceleraţie în loc de frână, ajungând cu maşina pe trotuar, unde le-a accidentat mortal pe cele două fete.

Ea a declarat că nu a consumat băuturi alcoolice, însă a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest, astfel încât i s-au prelevat probe biologice. Conform rezultatelor de la INML, femeia avea 1,25 g/l alcool pur în sânge, la momentul producerii accidentului.

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:37

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii

Cetăţenii din sectorul 3 pot beneficia de un serviciu gratuit, de ridicare a deşeurilor provenite din construcţii, în limita a 30 de saci pe an,...

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:26

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena

Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4, deschis în august 2024 și închis la începutul lui ianuarie 2025, și-a reluat activitatea. Acesta a fost...

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:06

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025

O nouă ediție a Târgului de Turism al României va reuni cele mai importante oferte turistice din România și din întreaga lume. Între 20 –...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:51

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect

UPDATE 19:45 : Muzeul Drents din Olanda anunţă, miercuri, că trei suspecţi au fost arestaţi în cazul pieselor de tezaur dacic, furate. Poliţia...

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:27

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!

Protecția Animalelor CJ Ilfov organizează în perioada 3-14 februarie, o campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, atât cu...

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:41

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”

Violența în școli este o realitate tot mai vizibilă, iar soluțiile pentru combaterea ei trebuie să implice atât autoritățile, cât și...

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:40

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională

Forţele de ordine vor beneficia de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care va survola zona stadionului Arena...

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 15:48

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală

Peste 30.000 de amenzi, în valoare totală de 19,5 milioane de lei, au fost aplicate, anul trecut, de Poliţia Locală Sector 6, cele mai frecvente...

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală