VIDEO: Cei mai rapizi poştaşi din ţară s-au întrecut la “Marşul factorilor poştali”
Articol de bucurestifm, 16 august 2022, 09:25
Poşta Română a organizat, în weekend, competiția profesional-sportivă de tradiţie „Marşul Factorilor Poştali” cu ocazia aniversării a 160 de ani de la înființare.
84 de salariaţi ai Poștei Române s-au întrecut pentru titlul de „cel mai rapid poştaş”, la cea de-a 42 ediție a Marşului Factorilor Poştali.
Factorii poștali și-au demonstrat competențele sportive pe un circuit de 3 km, femeile, respectiv 5 km, bărbaţii pe un traseu cuprins între Splaiul Independenţei şi B-dul Regina Elisabeta.
Au fost premiaţi cei mai rapizi poştaşi, însă s-au acordat si premii speciale, pentru cel mai vârstnic, cel mai tânăr şi cel mai tehnic participant, atât la categoria femei, cât şi bărbaţi.
Marşul Factorilor Poştali a debutat în 1977, la Bucureşti, şi, în fiecare an, aliniază la start, la fazele judeţene şi naţională, câteva mii de angajaţi ai Poştei Române.