Fără măsuri sanitare în școli
Articol de bucurestifm, 19 august 2022, 09:59
Prefectul Capitalei, a anunţat miercuri, după întâlnirea la ISMB, că noul an școlar va începe fără impunerea unor măsuri sanitare împotriva COVID-19, informează Edupedu.
Legat de purtarea măștii în școli, Toni Greblă a spus că: „Nu va fi obligatorie purtarea măștii în niciun caz, pe ceea ce știm astăzi”.
Asta deşi ministrul Sănătaţii, Alexandru Rafila, recomandă purtarea măştii de protecție în clase.
Prefectul Capitalei a avut, miercuri, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) și cu secretarul de stat în ministerul Educației, Sorin Ion, pentru a verifica stadiul în care se află toate unitățile de învățământ din București.
Toni Greblă a precizat că va convoca o nouă întâlnire cu inspectorii şcolari înainte de data de 5 septembrie.