Intens ofertat de marile universități din America și Europa, David Popovici rămâne în România

Vara competițională nu s-a încheiat și până acum sportul românesc a bifat numeroase victorii, medalii și recorduri mondiale.

Astăzi, în emisiunea De10xRomânia Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a vorbit despre ultimele rezultate de la natație, despre fenomenul David Popovici și despre colegii lui, Robert Glință, Vlad Stancu, Bianca Costea, pentru care urmează o perioadă plină de competiții.

După câștigarea celor două titluri europene la Roma și după ce a reușit să devină cel mai rapid înotător al lumii din toate timpurile, David Popovici se pregătește pentru Campionatul Mondial de Natație pentru juniori din Lima, ultima competiție la juniori la care va participa și care se va desfășura în perioada 30 august – 4 septembrie.

Odată cu aceste rezultate remarcabile ale sportivilor apar și ofertele universităților din America și Europa, iar David Popovici a ales să rămână în România, cel puțin în următorii ani. „A decis să rămână. (…) Ne-a bucurat foarte mult decizia lui David de a rămâne și sperăm că va rămâne aici și după Jocurile Olimpice de la Paris, pentru că până la Paris a spus că se va pregăti în România. El mai are și cantonamente în străinătate, dar tot cu echipa națională a României”, a spus Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

Emisiunea de10xRomânia poate fi ascultată zilnic, de luni până vineri, de la 10:00 la 11:00, pe frecvențele Radio România Regional.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.