„A fost un Campionat European extrem de bun, extrem de frumos, extrem, extrem de greu pentru noi. Am trecut prin toate stările, zic eu, de la agonie la extaz. Asta înseamnă că avem copii talentați, avem sportivi care își doresc, pentru că altfel doar dacă te pregătești nu este suficient. Concluzia este că țara românească nu duce lipsă de talent. Clar asta! Duce lipsă de antrenori, duce lipsă de selecționeri, duce lipsă de cercetare sportivă, duce lipsă de medicină sportivă, recuperare sportivă … Avem enorm, enorm, enorm, enorm de multe lipsuri, dar cu toate acestea, așa cum este învățat românul să se descurce, încercăm să ne descurcăm, dar este din ce în ce mai greu” – Elisabeta Lipă.
Președinta Federației Române de Canotaj a pus degetul pe rana în emisiunea De 10 X România, într-un interviu despre rezultatele excepționale ale sportivilor români și despre lipsurile majore cu care aceștia se confruntă în România.
E o vară superbă pentru sportul românesc. Delegația României a cucerit nu mai puțin de 8 medalii la Campionatele Europene de canotaj, de la München, în Germania. V-ați întors de curând acolo. Cum a fost? Pentru că noi am avut niște emoții în fața televizorului, am trăit și noi aici la maximum, dar sunt convinsă că acolo a fost altfel.
Elisabeta Lipă: Dacă aveți emoții în fața televizorului, imaginați-vă cum este să fii acolo, direct în miezul problemei, să știi ce te așteaptă. Avantajul meu este că eu, chiar dacă stau pe mal, știu ce simt sportivii în barcă. Deci, așa, ca o concluzie, a fost un Campionat European extrem de bun, extrem de frumos, extrem, extrem de greu pentru noi. Am trecut prin toate stările, zic eu, de la agonie la extaz. Asta înseamnă că avem copii talentați, avem sportivi care își doresc, pentru că altfel doar dacă te pregătești nu este suficient.
Îndârjirea aia cu care au luptat, dorința de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului… Știind că te-ai pregătit în același loc, ai mers la masă împreună, ai dormit în aceeași vilă împreună, ai mers să te antrenezi pe același lac și unul câștigă, normal că și celălalt zice: eu cu mă las mai prejos, că nu se poate?!. Dacă ei au putut, atunci pot și eu. Deci de la prima finală cu Denisa, cum Ioana deci a fost ceva… deci o cursă de infarct să pleci de pe locul 6. Eu le știam valoarea, dar un comportament în timpul cursei atipic. Deci atipic! Să pleci să fii la 500 pe locul 6, să urci treptat așa și să treci pe finiș pe lângă adversar ca și cum atunci ai luat startul. Mi-a fost foarte rar să văd asemenea cursă.
A fost așa cum v-ați așteptat?
Elisabeta Lipă: Da, exact cum m-am așteptat. Chiar și echipajele noastre care n-au câștigat titlul european, dar s-au situat pe locul 3. Bătălia a fost atât de cruntă încât puteau să câștige, puteau să vină pe locul 4 – 5… Deci multe echipaje foarte bine pregătite și ține și de starea din ziua respectivă, de șansă, de noroc, dar cert este că toți au fost extraordinari la acest campionat. Aici aș vrea să vă mai spun încă ceva.
Normal! Un campionat, indiferent de cum se numește el, că este european sau mondial de seniori, este, să zic, competiția supremă. Dar noi am avut rezultate și la campionatele europene și mondiale de juniori, am avut rezultate la campionatele mondiale de tineret, deci am reușit să construim o bază care ne asigură rezultate în vârf. Și acest lucru este extraordinar și eu le mulțumesc că m-au înțeles pentru că eu nu am decât maximum de viteze și echipa care este lângă mine, vagoanele, pentru că sunt locomotiva, iar vagoanele nu se lasă mai prejos, că singură nu aș putea să reușesc să fac acest lucru.
Îmi aduc aminte ce spuneați acum doi ani în De 10 X România, că fără perseverență, fără foarte multă muncă și fără să știi ce vrei cu adevărat n-ai cum să faci sport de performanță. Acum spuneți din nou același lucru.
Elisabeta Lipă: Acestea sunt principiile pe care se bazează performanța. Poți să muncești, să fii extraordinar de muncitor, dacă nu muncești cum trebuie, cu siguranță că nu urci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Dacă nu ai dorință, nu poți să te lupți cu adversarul, pentru că adversarul nu te lasă să treci în față, că și el vrea să fie primul. Dacă nu te sacrifici…. Sacrificiul este suprem. Și eu asta le spun sportivilor. Uitați-vă la mine! Eu am sacrificat tot – tot, inclusiv copilul, dar am ajuns la 6 Olimpiade, am ajuns de 5 ori campioană olimpic, am o ediție fără. Am vrut să câștig, dar n-a ieșit.
Nu întotdeauna câștigi, dar înveți din greșeli. Atunci când pierzi, stai și te gândești unde am greșit, ce n-am făcut bine și încerci să nu repeți greșeala. Dar merită. Zic să faceți toate sacrificiile de pe lume! Atunci când ai talent, pentru că este clar dacă n-ai talent, nu poți să fii campion. Poate așa, din greșeală, o dată ești, dar ca să ai longevitate, să zic pe podium este mai greu. Concluzia este că țara românească nu duce lipsă de talent. Clar asta! Duce lipsă de antrenori, duce lipsă de selecționeri, duce lipsă de cercetare sportivă, duce lipsă de medicină sportivă, recuperare sportivă … Avem enorm, enorm, enorm, enorm de multe lipsuri, dar cu toate acestea, așa cum este învățat românul să se descurce, încercăm să ne descurcăm, dar este din ce în ce mai greu.
Primim mesaje, vorbim despre aceste greutăți, dar vreau să citesc și câteva dintre mesajele care vin de la cei care ne ascultă acum, în toată țara. „Respect și admirație pentru ceea ce a făcut și face doamna Lipă pentru sportul românesc”, ne scrie Virgil. Ne ascultă de la Craiova.
Un alt mesaj din Olt: „Aș vrea să o întreb pe invitata dumneavoastră cât îl costă pe un părinte, cât trebuie să se implice pentru ca un copil să ajungă să practice acest sport la nivel înalt și cât de mult îl ajută statul în faza de început? Există programe care să atragă copiii spre acest sport?”
Elisabeta Lipă: O să-i spun domnului Virgil că atunci când un părinte are un copil talentat, care în primul rând să-i placă să se miște, să-i placă puțin sportul, să aibă și un pic de talent și dacă și corespunde cerințelor din punct de vedere fizic …. aici ține de antrenorii selecționeri. Cu siguranță că din acel moment pe un părinte nu-l costă absolut deloc integrarea copilului în centrele noastre, ale federației. Deci, Federația Română de Canotaj, zic eu că avem așa o strategie bună pusă la punct. Descriu așa puțin, ca să se înțeleagă ce facem noi.
Deci antrenorii de cluburi se duc în selecții. Din nefericire, cluburile la noi în România, cluburile astea ale statului, respectiv ale Ministerului Sportului și cluburile sportive școlare sunt cam la pământ, așa să zic, nu prea au o finanțare adecvată și atunci nu își permit să țină copiii într-un cantonament, să le dea indemnizație, să le dea o masă, să le dea o cazare …. Și atunci pentru cei care sunt buni pentru canotajul de performanță, federația susține activitatea lor, la cluburile respective, pe lângă antrenorii selecționeri.
Este foarte greu să le iei pe copil de acasă și să-l aduci, nu știu, să-l iei de la Suceava și să-l aduci la București. Și atunci avem centrele noastre la Suceava, Fălticeni, unde copiii intră într-un regim obligatoriu, școală, au cazare, au masă și bineînțeles, în funcție de programul lor școlar, fac și antrenament, după care când zic eu, ajung să stăpânească foarte bine tehnica de vâslit, se face o selecție și cei mai talentați, să zic, și cei mai buni dintre ei intră în centrele noastre naționale olimpice de juniori, care sunt finanțate de către Comitetul Olimpic și Sportiv. După care, în funcție de valoarea lor, urcă la centrele naționale de tineret și bineînțeles, la loturile olimpice.
Deci, concluzia, poate am explicat prea mult și nu s-a înțeles: dacă aveți acasă un copil care este destul de înăltuț, dacă e mai leneș și așa avem noi grijă să aibă o energie, să-l facem să-i placă și mișcarea … Sportul îți dezvoltă caracterul, te educă, te pregătește pentru viață. Este greu pentru un părinte să facă acest lucru. Rolul părintelui este să îi dea o educație bună, cum zicem noi, să aibă cei 7 ani de acasă. După care îl reintegrăm în activitatea noastră, dar merită toate sacrificiile de pe lume să le facă, pentru că sportul este un domeniu atât de frumos, încât eu nu mă văd făcând altceva.
Cu ocazia asta am mai răspuns la o întrebare: dacă a meritat atâta muncă pentru o medalie, răspunsul este da. Erica din Târgu Mureș avea această întrebare. Doamna Lipă, vreau să vorbim puțin despre sportivii care au adus medaliile acestea mult dorite, mult muncite la München. Vreau să-l amintesc și pe Cătălin Chirilă. El a cucerit medalia de aur în proba de canoe simplu de 1000 de metri. În 1972 Ivan Patzaichin reușea aceeași performanță, sunt 50 de ani de atunci. Cine sunt acești sportivi, cum i-ați găsit? Cei care au adus atâtea medalii frumoase pentru canotaj?
Elisabeta Lipă: Cătălin Chirilă a reușit acest titlu European, în aceeași bază, deci pe aceeași apă, cu acele aceleași clădiri puțin renovate … da, unde s-au ținut Jocurile Olimpice în 1972. Cătălin Chirilă, chiar dacă el vine din Federația Română de Caiac-Canoe, este o altă federație, suntem două sporturi diferite.
Doar că am vrut să amintesc …
Elisabeta Lipă: Trebuie să îi amintim pe toți, pentru că fiecare în parte merită să fie amintit. Cătălin Chirilă este un tânăr extrem de talentat, muncitor, nu vine de nicăieri. Cătălin Chirilă la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul trecut s-a situat pe locul 5 în finală. Deci să fii la Jocurile Olimpice într-o finală și pe locul 5, e un sportive care promite, care a demonstrat că realizând că poate, în acest an a cucerit titlul mondial, a câștigat medalia de argint, a câștigat aici titlu european și medalia de bronz. Deci este un sportiv talentat, un sportiv care își dorește și o să auzim încă mulți ani de acum încolo despre Cătălin Chirilă. Bianca Ghelber de la atletism, locul 6, finalistă anul trecut la Jocurile Olimpice. Anul acesta a ieșit campioană europeană. La mondiale a ocupat tot locul 6, deci nu vine de nicăieri. Vine cu o bază în spate. Fetele de la tenis de masă la fel. Deci sportive cu experiență, campioane multiple campioane. Deci avem! Avem pepinieră, avem valoare, dar și valoarea asta trebuie susținută.
Vorbeați puțin mai devreme despre despre lipsuri și despre problemele pe care le are infrastructura sportivă, baza sportivă din România, indiferent de sportul pe care despre care vorbim. Cum se antrenează sportivii dumneavoastră, cum reușesc să se antreneze și să aducă și aceste performanțe? Cum sunt bazele din București, pe unde mai sunt baze în țară?
Elisabeta Lipă: Deci sportivii despre care vorbim sau despre medaliile pe care le-au cucerit, nu le pot cuceri decât perioada iernii se pregătesc la apă caldă, cum zicem noi. Asta nu înseamnă că apa e caldă, dar temperatura este bună de ieșit pe apă și de un ciclu olimpic. Ne pregătim în Italia, la Piediluco, o zonă extrem de bună, cu o temperatură constantă, unde n-ai valuri, n-ai șalupe,ai tot ce îți trebuie să te pregătești. Costurile sunt altele decât la noi. Și când revii acasă, revii acasă și revii așa: dimineața nu este nicio problemă, pentru că dimineața lumea nu-i trezește să plimbe cu șalupa. Dar seara, cele mai multe antrenamente sunt ratate, pentru că oricât voință ai avea și rugăminți
Vorbim de Snagov..
Elisabeta Lipă: De Snagov, da, de a nu ieși pe apă sau de a respecta, să zic așa, regula bunului simț. Când vezi o barcă pe apă, nu accelerezi și faci valuri când înălțimea sportivilor din barcă, ci pur și simplu te oprești, lași să treacă sau gândește-te și rămâi
pe mal până termin antrenamentul, că vorbim de 2 ore de antrenament după-masă. Hai să zic că parcă parcă în ultimul timp au înțeles nevoile noastre. Și m-am bucurat când am văzut anul trecut, după ce au cucerit medaliile de aur, argint, sportivii noștri pe hangarele proprietarilor de pe Snagov. „Felicitări, România, felicitări canotorilor noștri”! Da, deci am rămas extrem de încântată când am văzut acel banner. Asta înseamnă că ne-au urmărit, asta înseamnă că le-a plăcut și sunt ferm convinsă că nici nu iese cu șalupa să facă valuri de un metru.
N-ar putea exista niște reguli astfel încât și sportivii români să aibă parte de niște ore de antrenament în care să nu fie deranjați de acești aceste bărci și locuitorii din zonă să se bucure de acest sport de agrement. Adică să existe niște reguli astfel încât să fie bine și de o parte și de cealaltă?
Elisabeta Lipă: Cred că regulile ar trebui să le facem noi, pentru că și noi, ca și ei, nu putem pleca de acolo. În general, nu fac locatarii sau proprietarii care au casele acolo. Ci, în general, invitații care vin și de cele mai multe ori vezi tineri în șalupe, care se și distrează având, nu știu, o bere la bord mai mult decât trebuie și se distrează făcând slalom printre bărci și făcând valuri … pentru că în necunoștință de cauză și fără să realizeze pericolul accidentelor, zic că e ceva așa, foarte distractiv și că nu se poate întâmpla nimic. Dar mulțumim lui Dumnezeu că n-am avut niciun caz grav până acum. Am încercat să evităm cât mai mult, când nu se poate și nu se poate antrenamentele se fac pe uscat și când simțim că este momentul, mai profităm și noi să ieșim pe apă. Dar este greu. Nu poți așa, în ritmul acesta, să te antrenezi pentru Mondiale sau Europene sau Jocuri Olimpice.
Sigur că discuția despre infrastructura sportului românesc este una mult mai lungă. Ar fi foarte multe de spus despre aceste lipsuri și despre soluțiile care poate ar putea veni astfel încât talentele despre care vorbeați dumneavoastră puțin mai devreme să-și găsească locul în aceste baze sportive și să fie fructificat acest talent. Pentru că nu e suficient să ai niște aptitudini corect, este nevoie să-ți îmbogățești abilitățile care pot veni mai apoi și să faci performanță.
Elisabeta Lipă: Baze sportive adecvate nivelului de pregătire, pentru că un junior n-o să aibă niciodată nevoie de condițiile unui senior, pentru că și obiectivele lui sunt fel, diferite. Sigur că da. Am sperat ca prin acest PNRR să fie ajutat și sportul românesc. Aici nu mă refer la sportul de înaltă performanță, ci pur și simplu baza. Pentru că noi avem nevoie de bază. La noi, baza este inexistentă. Și atunci când baza este inexistentă, se resimte și în sportul de înaltă performanță.
Zice: „n-avem sportivi”. Păi n-avem sportiv pentru că n-avem bază. Și când baza de selecție este foarte mică, nici medaliile nu sunt pe măsură. Dacă punem accent pe bază, dezvoltăm acest sport de masă despre care vorbește toată lumea, dar nimeni nu face nimic. Deci noi știm că avem nevoie de sport de masă, dar atât, știm că avem nevoie. Restul nu se face nimic pentru a dezvolta această bază de masă și cu siguranță că și selecția și pepiniera va fi alta. Pentru asta e nevoie și de o infrastructură adecvată. Nu ne trebuie nu știu, pentru sport de masă, săli de 20.000 de locuri, dar săli de sport, terenuri deschise în școli dotate, utilate cu tot ce trebuie pentru a face mișcare, că noi vorbim de fapt de mișcare, vorbim de sănătatea copiilor noștri. Aici e problema. Orele de sport sunt aproape inexistente. Ce să faci cu o oră de sport pe săptămână?
Ce urmează pentru sportivii români în perioada următoare? Eu aș spune așa: Paris 2024? Mă gândesc prea departe, mai e mult până acolo, și mai sunt și alte competiții extrem de importante despre care trebuie să vorbim acum?
Elisabeta Lipă: Deci mai este mult, dar de fapt este foarte puțin, pentru că pandemia ne-a furat un an și jumătate din acest ciclu olimpic. A fost, să zic, în tot răul a existat și un bine, pentru că ne-a ajutat, având în vedere că avem sportivi, să zic din zona asta de tineret Under 23 buni. Ei au crescut în acel an și jumătate cât a fost prelungit, dar intrând în acest nou ciclu olimpic cu un an și jumătate mai puțin, ne bazăm doar pe ce avem și poate poate mai răsare câte o excepție de la loturile acestea mai mici, dar asta este, trebuie să ne descurcăm. Parisul pare departe, dar el este foarte aproape.
Noi mai avem anul acesta 24 – 25 septembrie vom avea finalele Campionatului Mondial. Să zic că este un an mai lejer psihic, poate pentru toți, de la sportivi, tehnicieni până la personalul federației, că nu ne-am fixat obiective îndrăznețe. Dar din toamnă când se revine în pregătire, intrăm în linie dreaptă pentru calificări la Jocurile Olimpice. Noi mai avem un adversar, această calificare, care de la ediție la ediție devine din ce în ce mai grea, pentru că CIO, Comitetul Internațional Olimpic, păstrând numărul fix de sportivi, încearcă să dezvolte și alte discipline sportive și atunci ia din locurile deja existente în sporturile, disciplinele consacrate. Atunci și această calificare devine din ce în ce mai grea. Și asta se întâmplă nu numai în canotaj, ci în toate disciplinele sportive care participă la Jocurile Olimpice și după care, bineînțeles, calificarea care va fi anul viitor, Campionatele Europene, Mondiale și cu toată viteza înainte către Paris.
Cu siguranță ne dorim cât mai multe medalii și visăm la ele și noi și sportivii dumneavoastră pe care îi coordonați acolo și alături de care sunteți în fiecare zi, dar realist, acum vorbind, dacă ar fi să punem așa pe hârtie care sunt așteptările pe care pe care le aveți, cum, cum credeți dumneavoastră că va fi dacă stăm s-o luăm așa realist?
Elisabeta Lipă: Așteptările sunt mari. De obiectivele mele sunt extrem de îndrăznețe, pentru că atunci așa funcționez eu. Atunci când îmi propun un obiectiv care la prima vedere pare extrem de greu de realizat, poate nu ajung să-l îndeplinesc 100%, dar 95% cu siguranță că trebuie să îmi iasă, dar pentru asta trebuie să mă sacrific. Eu să mă sacrific, să fiu un model pentru toți ceilalți de sub mine, până la sportivi și într-o echipă frumoasă, atunci când fiecare se dedică, cu siguranță că și medaliile nu au cum să nu apară. Dar ele nu pot apărea doar din dorință, ci ele vor apărea din extrem de multă muncă, extrem de multă voință, ambiție, determinare și eșecuri și victorii … și toate aceste ingrediente amestecate ne vor duce la un Paris, zic eu, și îmi doresc să fie mult mai bun decât Tokyo.
Așa să fie, să aveți dreptate! Aș fi vrut să închei în nota aceasta optimistă. Dar să știți că mai am întrebări de la cei care ne ascultă și aș vrea să mai aleg una. Apropo de sportul de masă apropo de sport, apropo de copii, că am tot vorbit în această dimineață „de la ce vârstă ar putea începe un copil antrenamentele la canotaj? e obligatoriu să știe să înoate înainte?” – Avram Lucian din Snagov.
Elisabeta Lipă: Da, nu trebuie să știe să înoate dinainte, pentru că obligația antrenorului este când selecționează un copil și după măsurători este bun pentru a practica acest sport, obligatoriu este învățat să și înoate. Iar ca vârstă avem copii de la 12 ani – 13 ani … Ei la început se joacă și treptat, cei care își doresc, rămân, cei care nu-și doresc părăsesc disciplina asta și mi-aș dori să se regăsească în alte sporturi.
Până la urma urmei, important este să încerce și dacă-mi aduc bine aminte, dumneavoastră ați început cu atletismul, n-ați început cu canotajul.
Elisabeta Lipă: Da, și cu baschetul…
După cât timp v-ați dat seama că vreți canotaj, doamna Elisabeta Lipă?
Elisabeta Lipă: Nici nu mi-am dat seama că-mi doresc să fac canota și pur și simplu mi-a plăcut sportul. De mică am fost un copil foarte energic, bătăios și profesorul meu de educație fizică m-a reperat foarte repede. După care o avea și model pe sora mea care că practica atletismul și atunci eu voiam să fiu mai bună decât ea. Când m-am dus la liceu, în liceu, am făcut parte din echipa școlii și s-a făcut o selecție din partea Clubului Olimpic și antrenoarea atât de bine a descris acest sport încât am zis „Eu trebuie să-l încerc, prea frumos: apă, bărci ușoare, ascuțite, soare zic acolo e de mine”. Deci, nu pot să spun că eu l-am ales pe el, acest sport m-a ales pe mine.
Doamna Lipă, vă mulțumesc pentru prezență astăzi în De 10 X România și, așa cum ați spus dumneavoastră puțin mai devreme, Paris, 2024 să fie mai bun decât Tokyo.
