Licitaţie pentru realizarea unui bazin olimpic la Liceul Tehnic Media, în Sectorul 1
Articol de bucurestifm, 29 august 2022, 13:12
Primăria Sectorului 1 anunţă pe SICAP licitaţie pentru realizarea unui bazin olimpic la Liceul Tehnic Media.
Valoarea totală estimată a contractului este de 37.528.367 lei. Obiectul contractului îl constituie elaborarea documentaţiei tehnico-economice, execuţia lucrărilor şi asistenţa tehnică din partea proiectantului pe perioada execuţiei şi garanţiei lucrărilor.
Amplasamentul viitoarei investiţii se află în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1. Terenul din strada Jiului nr. 163 are o suprafaţă de 13.094 mp şi este liber de sarcini şi de construcţii.
„Prin realizarea bazinului olimpic se previzionează obţinerea următoarelor obiective: dezvoltarea infrastructurii sportive din municipiul Bucureşti; creşterea numărului de competiţii sportive (nataţie) profesionale organizate şi desfăşurate în municipiul Bucureşti; un spaţiu competitiv, construit la toate standardele şi cu dotările europene; creşterea numărului de persoane care vor opta pentru acest gen de activitate şi implicit creşterea calităţii vieţii acestora; creşterea atractivităţii zonei din vecinătatea bazinului”, prevede anunţul.
Bazinul olimpic va avea 10 culoare pentru întreceri, iar construcţia va include birouri, vestiare, saune şi duşuri. Tribunele de la etajul întâi vor avea o capacitate de 939 de persoane. Pe spaţiul rămas verde se vor planta gazon, plante decorative, arbuşti şi arbori.
În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 70%, experienţa deţinută 25%, iar garanţia lucrărilor 5%. Durata contractului este de 24 de luni.
Ofertanţii trebuie să demonstreze că au dus la bun sfârşit contracte privind lucrări similare, în ultimii cinci ani, în valoare cumulată de minimum 37.500.000,00 lei, fără TVA, la nivelul a maxim trei contracte.
Termen limită pentru primirea ofertelor este 6 octombrie.