31 august – Ziua Limbii Române
Articol de bucurestifm, 31 august 2022, 11:47
Ziua Limbii Române este sărbătorită la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013. Limba română provine din romanizarea populațiilor antice din bazinul Dunării de Jos care, conform lui Herodot şi celorlalti autori antici, erau traco-dace, iar ulterior a fost influenţată de limbile slave, de greacă, maghiară şi altele.
Cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, este Scrisoarea din 1521, în care Neacşu de Câmpulung îi scria primarului braşovean despre atacurile iminente ale turcilor. Aceasta era scrisă cu alfabetul chirilic, la fel ca majoritatea scrierilor româneşti din acea perioadă.
În actul normativ se arată printre altele că „Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific”.
În anul 2011, mai multe asociaţii şi organizaţii româneşti din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august – Ziua Limbii Române să fie sărbătoarea naţională a acestor comunităţi româneşti, urmând ca, începând cu anul 2012, ea să fie sărbătorită în toate aceste comunităţi. De asemenea, au solicitat şi celorlalte asociaţii şi organizaţii româneşti din întreaga lume să proclame ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române şi să fie marcată similar.