Gabriela Ruse s-a oprit în turul doi la US Open!

Articol de bucurestifm, 1 septembrie 2022, 09:57
Elena-Gabriela Ruse a fost învinsă de Coco Gauff cu 6-2, 7-6 (4), miercuri, la New York, în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.
Ruse a pierdut după o oră şi 36 de minute. Românca va fi recompensată cu un cec de 121.000 de dolari şi 70 de puncte WTA.
Alte două românce vor evolua, joi, în turul secund:
- Sorana Cîrstea contra Belindei Bencic, nu înainte de ora 18:00;
- Irina Begu împotriva chinezoaicei Yue Yuan, nu înainte de ora 19:30.