Ascultă Radio București FM Live

Excepționalii Sector 2 ajută liceenii să implementeze inițiative civice!

Excepționalii Sector 2 ajută liceenii să implementeze inițiative civice!

Articol de Marga Tudor, 2 septembrie 2022, 12:34

Școala de Valori desfășoară proiectul Excepționalii Sector 2 prin care 40 de liceeni învață cum să-și dea seama care sunt nevoile comunității și să le transforme în inițiative sociale sau culturale.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 și urmărește dezvoltarea abilităților tinerilor liceeni. Participarea elevilor este gratuită.

Elena Vasilică, vicepreședinte Școala de Valori și manager de proiect, susține că „implicarea civică este un drept, dar și o responsabilitate. Cu toții trăim în comunități, avem acces la educație, servicii de sănătate, locuință. Participarea la viața comunității ne va aduce beneficii atât pe plan personal, cât și profesional, și va avea un impact în cadrul comunității, astfel contribuind la crearea unei societăți bazate pe valori sănătoase”.

Tinerii au participat la 10 ateliere de dezvoltare personală și la un eveniment de tipul „Bibliotecă Vie”, unde reprezentanții unor companii din Sectorul 2 și-au spus poveștile de viață pentru a deveni sursă de inspirație pentru elevi.

Liceeni din proiectul Excepționalii Sector 2 s-au pregătit prin intermediul celor 10 ateliere pentru etapa în care vor veni cu inițiative civice, pentru schimbarea în bine a sectorului în care învață.

În cadrul atelierelor, tinerii au înțeles ce înseamnă să fii consilier local al unui oraș, au venit cu propuneri de inițiative potrivite pentru  gestionarea orașului, și-au dat seama care le sunt valorile și de ce este important să le respecte, au învățat ce înseamnă cetățenia activă și cum pot deveni cetățeni responsabili, au făcut liste cu provocările din Sectorul 2 și au venit cu soluții reale.

De asemenea, au lucrat în echipă, și-au învins teama de a vorbi în public și au trecut prin etapele managementului de proiect. Pentru a înțelege problemele comunității, tinerii au răspuns la câteva întrebări despre interesele membrilor comunității și nevoile acute. Astfel, au venit cu soluții ancorate în realitate, dar care să țină cont de interese, nevoi și valori.

Alexandra Manea, unul dintre Excepționalii Sector 2, recunoaște că cele 10 ateliere au ajutat-o să comunice mai bine, „să lucrez în echipă este foarte important, iar comunicarea este indispensabilă. Am învățat să fac fundraising, este un lucru super, super interesant și benefic, mai ales când vrei să demarezi un proiect și ai nevoie de fonduri. Prin intermediul atelierelor, am învățat cum e să socializez cu oameni pe care nu îi cunosc deloc și să ajung să creez o legătură specială”.

„Biblioteca Vie”, o metodă de învățare non-formală prin care cărțile sunt oameni ale căror povești pot motiva și inspira, le-a adus liceenilor inspirație pentru viața personală și profesională. „Cărțile Vii” au fost Ioana Csatlos, General Manager EFdeN, Gabriel Vockel, Deputy Representative UNICEF, Anca-Maria Simion-Neagoe, Public Relations Officer European Parliament, Elena Sandru, HP Supply Chain, Silvia Bogdan, președinte Școala de Valori și Valentin Condilă de la Centrul de Tineret al Municipiului București.

Tinerii au înțeles că este bine să țină cont de abilitățile și dorințele lor în privința evoluției, așa vor lucra fără să simtă și vor avea rezultate excelente.

Cei 40 de elevi vor cunoaște comunitatea prin intermediul vizitelor pe care le fac la 3 companii și 3 instituții publice din Sectorul 2. Tinerii vor vedea mecanismele prin care se iau decizii și ce nevoie rezolvă fiecare companie/instituție. Elevii vor învăța și prin intermediul poveștilor angajaților.

Sofia Maria Boltres știe deja ce vrea să schimbe în sectorul unde învață, vrea să dea o altă față clădirilor abandonate. „Cred că problema care mă deranjează cel mai mult este cea a clădirilor abandonate, care nu sunt îngrijite, sunt în paragină, de multe ori rămân goale și ajung să fie locuite de oameni care nu le pot restaura, clădirile merită să fie într-o stare bună. Un loc care are potențial imens poate strica imaginea Sectorului, de aceea trebuie să găsim o inițiativă pentru a face mai multe pentru valorificarea acestor clădiri”.

Liceeni vor trece și prin etapa Step Up, unde vor lucra în 5 echipe, pentru a propune, a susține și a implementa o inițiativă. Toate propunerile vor urmări rezolvarea unei probleme identificate de tineri în cadrul comunității.

Tematicile pe care echipele le pot aborda sunt despre 3 paliere importante: mediu și urbanistică, social și artistic și participare la viața orașului. La finalul proiectului, în cadrul unui eveniment, tinerii vor prezenta rezultatele inițiativelor în fața partenerilor locali și membrilor comunității. Iar echipa de cercetare va arăta impactul cu privire la îmbunătățirea cetățeniei active în rândul tinerilor din proiect.

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:04

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 

Primarul General, Nicușor Dan, a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ultimele detalii în legătură cu organizarea...

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:58

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie

93.605 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – s-au înregistrat în perioada 11 – 17...

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:26

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională

Aeronavele F-35 vor reprezenta, nu doar un simbol al competitivităţii Forţelor Aeriene Române la Marea Neagră, ci şi un element central în...

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:08

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național

Roxana Amarandi, solista trupei E-an-na, a fost invitata matinalului București FM, unde a împărtășit detalii despre noul album al...

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:40

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică într-un mesaj...

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:10

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, derulează operaţiunea „Green-Pass”, pentru verificarea unor locaţii de cazare...

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 10:45

Noul tren de la Alstom a fost anulat, joi dimineaţa, din cauza unor erori afişate de computerul de bord

Trenul nou  a fost anulat joi dimineaţa din cauza unor erori afişate de computerul de bord, călătorii fiind reprogramaţi pentru următorul...

Noul tren de la Alstom a fost anulat, joi dimineaţa, din cauza unor erori afişate de computerul de bord