VIDEO: Anca Lupeș – „Încercăm să dăm cât de multe idei artiștilor”!
Articol de , 6 septembrie 2022, 10:40
Despre „Mastering the Music Business” au aflat Andreea și Alex de la Anca Lupeș, fondator al conferinței, invitată în matinalul „Bună dimineața, București!” pe 98.3 FM și live pe Facebook-ul București FM.
„Suntem la cea de-a 7-a ediție. Fiecare ediție vine cu ceva nou în ceea ce privește temele de discuție. Încercăm să fim foarte actuali și să discutăm teme fierbinți în industrie, fie că sunt bune, fie că sunt rele. Încercam să aflăm totul, începând de azi până joi. Să nu uităm că în fiecare seară avem Festivalul de Showcase la Club Expirat, iar intrarea este liberă”, spune Anca.
Dacă vrei să afli care sunt temele de discuții ale acestei ediții, cum îi ajută acest eveniment pe cei din industria muzicală, cât timp este alocat pregătirii conferinței, vezi VIDEO.
„Cu toate subiectele discutate îi ajutăm pe artiști să scoată ouăle din coșul în care le țineau. Când a venit pandemia artiștii și-au îndreptat atenția și spre online. În discuții învățăm cum să facem asta, dar să nu uităm și de celelalte. Azi avem un panel despre finanțări, susținut de cineva de la Biroul Europa Creativă din România. Deci, încercăm să dăm cât de multe idei artiștilor, managerilor și celorlalți profesioniști din industria muzicală. Să poți să ai succes în online trebuie să înveți să faci asta. Acum lucrurile sunt mai complicate decât în urmă cu 10 ani”, explică fondatorul conferinței.
„Avem 100 de speakeri. 30 dintre ei sunt din spațiul internațional. Așteptăm vreo 350 de participanți la conferință și la Festivalul de Showcase. Ediția din 2021 a fost conferința cu cea mai bună energie. Toată lumea care a venit era extrem de bucuroasă să se revadă, să povestească aventurile din pandemie. A fost o energie care a folosit tuturor, a fost ca un fel de terapie în grup”, punctează Anca Lupeș.