A decedat Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Sursa foto: Wikipedia

Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv șef de stat din epoca modernă, a incetat din viață la resedinta sa de la Balmoral la varsta de 96 de ani, înconjurată de membrii familiei regale.
Alături de cei patru copii ai Reginei, la castel au venit si printii William și Harry.

Dealtfel la castelul Balmoral din Scoția Regina s-a întâlnit și cu Liz Truss acum două zile pentru numirea acesteia în funcția de prim-ministru, o decizie fără precedent în istorie, indiciu asupra stării sale precare de sănătate.
Până acum toți prim-miniștrii au avut întâlnirea oficială cu suverana la Londra, la Buckingham.

Elisabeta a II-a, care a împlinit 96 de ani pe 21 aprilie, a fost cea

Regina-Elisabeta-in-martie-2015 Sursa foto: Wikipedia

mai longevivă conducatoare din istoria Marii Britanii și a sărbătorit recent jubileul de platină.
Dealtfel în 2015 Elisabeta a II-a a depașit recordul de longevitate al bunicii sale, Regina Victoria, iar anul acesta, pe 13 iunie, l-a întrecut și pe regele Thailandei, Rama IX, care a domnit din 1946 până în 2016, vreme de 70 de ani, 4 luni şi 4 zile.

Născută la Londra pe 21 aprilie 1926, Elisabeta a II-a a fost botezată Elisabeta Alexandra Maria, fiind fiica Regelui George al VI-lea.

Incoronarea Reginei Elisabeta 1953 Sursa foto: Wikipedia

A ajuns pe tronul Marii Britanii la doar 26 de ani, în 1952, într-un moment în care Regatul Unit încă suferea după cel de-a doilea Război Mondial.

Vreme de peste 70 de ani Elisabeta a II-a a fost Regina a nu mai puțin de cinsprezece state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth, anume: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

A condus Marea Britanie ca șef al unei monarhii constituționale în

Imperiul Britanic la momentul incoronarii Reginei Elisabeta a II-a Sursa foto: Wikipedia

care Parlamentul a deținut puterea, Regina fiind elementul de echibru pe o scenă politică de multe ori problematică.
Sub domnia ei Marea Britanie a încheiat procesul de decolonizare, a aderat la Comunitatea Europeană și a trecut și prin Brexit.

După Regele Soare, Ludovic al XIV-lea, Regina Elisabeta a II-a rămâne în istorie drept al doilea monarh suveran ca longevitate din istoria planetei!
Și cumva totul este firesc.
Regina Elisabeta și Regele Soare rămân în istorie drept două dintre cele mai puternice lumini ale civilizației vestice.

God rest the Queen!

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.