Program afterschool „Educație pentru viață” – gratuit !
Articol de alinadecu, 19 septembrie 2022, 20:09
Sectorul 1: Programul pilot afterschool gratuit „Educație pentru viață” propus de Primăria Sectorului 1 în anul 2016, vine în întâmpinarea familiilor care se confruntă cu problema supravegherii copiilor după programul şcolar obligatoriu, având în vedere faptul că cei mai mulţi părinţi au slujbe care se prelungesc cu mult peste programul de şcoală al copilului, posibilităţile de a avea grijă ca acesta să-şi petreacă timpul liber într-un mod adecvat vârstei lui fiind limitate.
Proiectul are la bază analiza de nevoi efectuată de-a lungul anului școlar 2017 – 2018. În acest interval, în cadrul întâlnirilor cu părinţii şi elevii, s-au pus adesea în discuţie probleme complexe precum: adaptarea copiilor la viaţa de şcolar, succesul şcolar şi performanţa, dezvoltarea armonioasă a copiilor din punct de vedere intelectual, fizic, moral şi emoţional.
S-a constatat o mare deschidere a părinţilor spre şcoală, o reală disponibilitate spre colaborare şi asumarea rolului unor autentici parteneri. Părinţii şi-au manifestat dorinţa ca şcoala, prin resursele umane compentente de care dispune, să le ofere copiilor, după încheierea programului şcolar obligatoriu, activităţi cu sprijin specializat şi activităţi recreative, precum și o masă caldă, acest proiect fiind finanțat de către Primăria sectorului 1.
Scopul programului este prevenirea abandonului școlar și ameliorarea performanțelor școlare ale copiilor, descoperirea, valorizarea și încurajarea talentelor elevilor prin implicarea acestora în activități extra-curiculare, dezvoltându-le astfel spiritul de echipă, sensibilitatea, creativitatea și competitivitatea, consolidarea competenţelor, învăţare remedială şi accelerare a învăţării prin activităţi educative, recreative şi de timp liber.
Pentru atingerea obiectivului principal al Programului „Educație pentru viață”se derulează următoarele activități:
a)servicii de asigurare a nevoilor bazale de hrană și securitate;
b)asigurarea continuității și întăririi educației formale (cu accent pe efectuarea temelor pentru școală);
c)servicii alternative pentru educație;
d)servicii de consiliere pentru copii și părinți.