Federer îşi ia rămas bun de la tenisul profesionist cu o partidă de dublu
Articol de bucurestifm, 21 septembrie 2022, 09:08
Elveţianul Roger Federer va spune adio tenisului profesionist săptămâna aceasta, cu ocazia competiţiei Laver Cup, la care va evolua însă doar la dublu, relatează Agerpres.
Federer a aterizat luni la Londra, iar marţi s-a antrenat pe terenul sălii O2 Arena din capitala britanică, unde a câştigat de două ori trofeul la Turneul Campionilor, în 2010 şi 2011.
El a susţinut ulterior o conferinţă de presă cu jurnaliştii elveţieni, în cursul căreia a dezvăluit că nu va disputa niciun meci de simplu la Laver Cup.
„Nu voi putea juca meciuri individuale, asta a fost destul de clar. De aceea nu era o opţiune să particip la turneul de la Basel, în octombrie. Probabil că voi juca la dublu aici vineri seară şi atât. L-am întrebat pe căpitanul nostru, Bjorn Borg, dacă este în regulă să fac asta şi mi-a spus că pot să fac tot ce vreau”, a declarat campionul elveţian.
Una dintre posibilităţi este ca Federer să dispute meciul de dublu alături de spaniolul Rafael Nadal, aşa cum s-a întâmplat la ediţia din 2017, când cei doi mari rivali au evoluat pentru prima oară împreună.
Roger Federer, în vârstă de 41 de ani, care are în palmares 103 titluri cucerite în circuitul profesionist, 20 dintre ele de Mare Şlem, şi-a anunţat săptămâna trecută retragerea din activitatea sportivă.
Campionul elveţian, cu peste 1.500 de meciuri disputate în 24 de ani petrecuţi în circuitul profesionist, a subliniat că ultimii trei ani au fost dificili din punct de vedere fizic. „Am muncit mult ca să revin la cel mai bun nivel al meu şi să fiu competitiv. Ştiu însă de asemenea care sunt limitele corpului meu şi capacităţile mele. Iar ultimele mesaje ale corpului meu au fost clare”, a explicat Federer la momentul respectiv.
La competiţia Laver Cup de la Londra, Roger Federer va apăra culorile echipei Europei, din care mai fac parte spaniolul Rafael Nadal, sârbul Novak Djokovic, britanicul Andy Murray, grecul Stefanos Tsitsipas şi norvegianul Casper Ruud.