Mai multă siguranţa rutieră
Articol de alinadecu, 26 septembrie 2022, 17:55
Pentru a îmbunătăţi siguranţa rutieră, BEI şi Primăria Sectorului 1 au incheiat un acord de colaborare.
Primăria Sectorului 1 a solicitat finanţare şi sprijin de consultanţă de la BEI pentru a îmbunătăţi siguranţa rutieră, în special asistenţă pentru elaborarea studiului de impact cu privire la siguranţa rutieră. În plus, experţii BEI şi furnizorii de servicii externe vor colecta şi analiza datele disponibile şi informaţiile cu privire la accidentele rutiere din Sectorul 1, identificând cele mai frecvente tipuri de accidente şi locurile unde au loc cele mai multe accidente.
Consultanţa va include şi revizuirea schemelor şi programelor care vizează siguranţa rutieră şi care au fost dezvoltate deja de Primăria Sectorului 1, rezultând în propunerea de măsuri suplimentare cu o valoare de până la 20 de milioane de euro.
Vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Christian Kettel Thomsen, şi primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, au semnat luni, un acord pentru furnizarea de servicii de consultanţă care vor ajuta la îmbunătăţirea siguranţei rutiere în Sectorul 1.
‘Expertiza Băncii Europene de Investiţii ne va ajuta să adoptăm în Sectorul 1 cele mai eficiente scheme pentru siguranţa rutieră din Europa. Acest lucru ne va ajuta să ne atingem obiectivul final, reducerea accidentelor rutiere’, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
‘Consultanţa noastră joacă un rol important în lupta pentru promovarea siguranţei rutiere şi atingerea ţintei UE de zero decese în 2050. Acest sprijin va ajuta Sectorul 1 să identifice măsurile adecvate pentru a direcţiona investiţii care au un impact asupra siguranţei şi vieţii cetăţenilor români’, a comentat vicepreşedintele BEI, Christian Kettel Thomsen.
Primăria Sectorului 1 a încheiat deja un contract de împrumut de la BEI. Două operaţiuni pentru finanţarea intervenţiilor destinate reabilitării termice a clădirilor rezidenţiale au fost semnate în 2011, cu o finanţare totală de 190 de milioane de euro.
(Rompres)