RĂZBOI în Ucraina! Trei localităţi au fost recucerite de ucraineni!
Articol de Sabina Lapadatescu, 6 octombrie 2022, 07:44 / actualizat: 6 octombrie 2022, 9:15
Trei localităţi au fost recucerite de armata ucraineană în regiunea Herson din sudul Ucrainei. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
”Novo-Voskresenske, Novo Grigorivka şi Petropavlivka din regiunea Herson au fost eliberate în ultimele 24 de ore”, a anunțat Zelenski.
Preşedintele ucrainean a mai spus că ofensiva armatei sale împotriva forţelor ruseşti va continua.
De asemenea, un consilier al preşedintelui ucrainean, Aleksandr Rodnianski, a afirmat că trupele ruse sunt slăbite şi nu vor reuşi să menţină teritoriul pe care l-au cucerit.
”Ruşii sunt demoralizaţi, renunţă, devin în mod voluntar prizonieri de război acum. Nu vor să lupte şi cu cât avem mai mult succes, cu atât /aceasta/ va continua mai mult. Cred că şi pe timp de iarnă vom avea succes şi vom putea recuceri mult teritoriu”, a afirmat Aleksandr Rodnianski.
Anunțurile au fost făcute în contextul în care președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat documentele finale pentru anexarea celor patru regiuni ale Ucrainei, Luhansk, Donețk, Zaporijjia și Herson.