Expoziţia „Serbările Încoronării”, la Muzeul Național Cotroceni!
Articol de bucurestifm, 11 octombrie 2022, 14:56
Expoziţia „Serbările Încoronării”, realizată la aniversarea a 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari, care readuce în atenţia publicului un moment unic din istoria ţării noastre, va fi vernisată, sâmbătă, de la ora 16:00, în Spaţiile Medievale ale Muzeului Naţional Cotroceni.
Prin fotografii, filme de epocă sau obiecte de patrimoniu, expoziţia propusă de Muzeul Naţional Cotroceni prezintă festivităţile Încoronării de la Alba Iulia, desfăşurarea evenimentelor ce au urmat la Bucureşti, cu accent pe Palatul Cotroceni, precum şi conceptele care au stat la baza construirii Catedralei Încoronării şi a realizării mantiilor şi coroanelor regale, informează instituţia muzeală.
Expoziţia poate fi vizitată, până pe 26 februarie 2023, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expoziţional, de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07/0725.518.381.