Se spune că o femeie nu trebuie atinsă nici măcar cu o floare.
Sau poate doar cu o floare ne-ar fi permis.
Din păcate, atingerile sunt de multe ori dure și se ajunge și la moarte.
Femeile și-au câștigat greu drepturile, de-alungul sutelor de ani, și greu le-au și păstrat.
Deși avem pretenția că evoluăm, anumite comportamente și doctrine au rămas pe loc.
Una dintre ele este violența, sub toate formele, iar femeile iau atitudine, spune Tudorina Mihai de la Asociația Front.
”Duminica aceasta are loc marsul Impreună pentru siguranța femeilor, organizat de ong-urile din rețeaua de combatere a violenței împotriva femeilor. Va avea loc în mai multe localități: București, Cluj, Bacău… de la ora 15. La București începe de la Piața Universității. Este important ca și bărbații să dea mesaje de non-violență. Sunt și bărbați care ne ajută și care vin la marș. Însă avem și reacții negative: bărbați care ne trimit la cratiță, misogini, bărbați care nu cred în violența domestică”.
Sunt în funcții de conducere, conduc și țări însă parcă tot ele ar trebui să se ocupe de ceea ce presupune o gospodărie.
”Așteptările sunt de la femei să facă totul în casă. Apoi îngrijirea rudelor, e la fel. Bărbații dacă fac lucrurile astea, este eveniment. Lucrurile astea nu sunt corecte pentru femei. Nu este normal că femeile să facă totul; este o muncă neremunerată. Munca mamei, de exemplu, este foarte grea, mai ales când are și un bebeluș”.
E drept, nu ne mai putem întoarce în urmă cu 100-200 de ani.
Sunt drepturi egale, facem aceleași lucruri bine și unii și ceilalți.
În România, suferința a venit și din anii de beznă ai comunismului.
”Există egalitate, nu se mai face discriminare. În urmă cu 100 de ani, femeile nu aveau voie să facă mai nimic: să mergă în străinătate, să vândă, să încheie contracte, nu aveau dreptul de a vota. S-a dus o luptă crâncenă pentru aceste drepturi. În România a venit comunismul iar femeile au intrat în câmpul muncii. Însă prea multe drepturi nu au fost. Funcțiile de conducere erau de formă. Aici a venit și biserica care are o altă viziune despre femei”.
Una dintre formele de violență este hărțuirea sexuală iar asta înseamnă chiar și o vorbă.
Nu mai vorbim despre violuri și bătăi.
Întâlnim agresiunea sexuală în toate paturile sociale deși am fi tentați să credem că există în anumite.
”Este și hărțuirea sexuală chiar dacă nu avem prea multe procese în instanță. Ea există și la serviciu, în facultăți…Este o problemă cu implementarea legii. S-au făcut pași, ordinul de protecție, adăposturi… Dar implementarea legii, este dezastru. La prima interacțiune dăm de polițiști: unii își fac treaba, alții sunt de partea agresorului, presează victimele să renunțe la plângere din cauza birocrației. Apoi sistemul este greoi: asistenta de specialitate, adăposturi…Avem în toate județele locuințe protejate, cu adrese protejate, din bani europeni. Însă când nu vor mai fi bani, ce se va întâmpla?”
Legislația s-a mișcat în ultimii ani, cu pași mici, la nivel macro.
În ograda fiecărei comunități însă, lucrurile merg greu.
Și, ca în multe alte situații, banii sunt un impediment.
”Dacă există ordin de protecție, agresorul nu se poate apropia de victimă dar ce facem când sunt copiii care au voie să fie văzuți. Avem și brățările de protecție. Această brățară se pune și victimei și agresorului. Dacă agresorul și-o dă jos, se iau măsuri imediate. Sunt multe de făcut la nivelul autorităților locale care nu acordă niciun ban. Conform legii, ele ar trebui să dea bani. Trebuie extinsă rețeaua și la nivel uman și financiar”.
